Tu câte trepte ai urcat din piramida lui Maslow?
Dimensiune font:
Unul dintre primii psihologi care au făcut o ierarhizare a nevoilor şi motivaţiilor omului a fost Abraham Maslow, celebru prin piramida construită pentru a explica personalitatea individului
Potrivit psihologului, pe primul nivel sunt nevoile primare (somnul, hrana, căldura, adăpostul) şi sunt cele mai puternice fiindcă de îndeplinirea lor depinde dezvoltarea ulterioară, inclusiv supravieţuirea.
Pe a doua treaptă sunt nevoile de securitate, protecţie (haine, unelte etc), de care suntem conştienţi doar când suntem în pericol. Le resimţim mai mult când suntem copii, de aceea este foarte important ca micuţii să se simtă apăraţi şi în siguranţă. Altfel, vor creşte cu tot felul de spaime. Al treilea nivel este cel al apartenenţei unui grup (şcoală, loc de muncă, familie) şi aici se resimte puternic nevoia de iubire şi apreciere din partea celor din jur.
Urcuşul social
Pe a patra treaptă a piramidei deja ne construim personalitatea şi intervine nevoia de stimă pe care ne-o acordăm nouă înşine, pe care o primim de la cei din jur sau doar o aşteptăm, pe care o oferim sau nu. Aici se resimte nevoia de a fi ascultat şi înţeles, aici avem nevoie de confirmare din partea celor din jur, de validare a rezultatelor. Când obţinem acest lucruri ne simţim valoroşi, avem rezultate foarte bune, oferim, la rândul nostru, valoare celor din jur. Ca antreprenor, este momentul în care începem să obţinem profit. Când nevoile nu sunt îndeplinite riscăm să ne simţim inferiori, lipsiţi de perspective, devenim apatici. În vârful piramidei a fost trecută autorealizarea privită ca o împlinire a planurilor, a proiectelor de viaţă, ca o conştientizare a rolului în lume.
Între toate toate nivelurile există o strânsă interdependenţă şi nu putem vorbi despre evoluţie în cazul în care avem un gol undeva.
Copiii trebuie crescuţi pe baza nevoilor acestei piramidei, ei trebuie hrăniţi pe toate cele cinci niveluri. Nu este suficient să le oferim doar hrană şi adăpost. Dacă ei cresc în frică, în neîncredere şi tânjesc după valorizare nu vor fi niciodată persoane împlinite. De obicei, copiii sunt oglinda părinţilor – dacă oamenii mari care îi au în grijă au fost hrăniţi pe toate nivelurile piramidei lui Maslow atunci când au fost mici, atunci vor avea în faţă voinici în devenire. Dacă nu, ar fi bine să reia urcuşul şi să-l parcurgă treaptă cu treaptă
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau