Zeci de străini au organizat o petrecere pentru aniversarea unui băiat de patru ani. Prietenii acestuia au refuzat în ultimul moment invitația
Dimensiune font:
Gest emoționant făcut de mai mulți părinți din Australia! Aceștia au mers însoțiți de copii la petrecerea aniversară a unui băiat pe care nu îl cunoșteau. Oamenii au luat decizia asta după ce mama micuțului a scris un mesaj pe Facebook în care s-a plâns că toți prietenii acestuia au anunțat în ultimul moment că nu mai vin la petrecere.
Rachelle Briannan a scris un mesaj pe Facebook în care își exprima supărarea că prietenii băiatului ei nu mai vin la aniversarea de patru ani a acestuia. “Stau în camera mea unde plâng în liniște. 12 copii au fost invitați la ziua băiatului meu astăzi și cu o oră înainte toți au anulat sau nu au răspuns la mesajele mele”, a scris femeia din Australia. Aceasta a subliniat că fiul ei împlinește patru ani și că era pentru prima oară când ar fi putut să înțeleagă cu adevărat ce înseamnă o aniversare. “Sunt atât de rănită și nervoasă!”, a mai scrius femeia. “I-am făcut un tort uriaș cu supereroi și nu o să fie nimeni să-i cânte la mulți ani”, a mărturisit mama.
Mai multe mame, membre ale unui grup pe Facebook, i-au înțeles problema și au decis să o ajute. Mai exact, ele s-au strâns la un fast-food, împreună cu copiii lor, unde a fost organizată o petrecere. Astfel, Taenon și-a serbat ziua de naștere alături de 30 de copii pe care nu îi cunoaște, relatează The Telegraph.Totodată, o companie care organizează evenimente a donat mai multe baloane cu heliu. În plus, pe pagina de Facebook au fost postate mai multe mesaje cu urări pentru băiat, relatează The Telegraph.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau