Ziua Drapelului Naţional: Cum s-a născut TRICOLORUL

default

Dimensiune font:

| 26-06-2016 13:01

Drapelul naţional, care i-a însufleţit pe români în momente grele de luptă, dar şi de bucurie, este sărbătorit în fiecare an în 26 iunie. Data a fost aleasă în amintirea zilei când, în timpul Revoluţiei de la 1848, tricolorul roşu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al naţiunii române.
 

 De Ziua Drapelului Naţional, adoptată prin legea nr. 96 din 20 mai 1998, autoritățile publice şi celelalte instituții ale statului sunt obligate să organizeze programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei româneţşti şi ceremonii militare specifice în cadrul unităților Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Care este semnificaţia culorilor drapelului

Roşul semnifică sângele înaintaşilor noştri vărsat pe pământul românesc de-a lungul veacurilor. El îndeamnă ca dragostea faţă de neam şi de ţară să fie la fel de aprinsă ca focul roşului din steag.

Galbenul exprimă grandoarea ţării, prestigiul şi virtutea.

Albastrul semnifică seninul cerului, al cugetului şi gândirii neamului românesc, credinţa şi puterea cu care suntem legaţi de pământul patriei.

Istoria drapelului naţional

Cele trei culori ale tricolorului s-au regăsit pe steaguri sau stindarde încă din vremea lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul. Un astfel de steag, care avea şi un însemn grafic care îi reprezenta pe arhanghelii Mihail şi Gavril, a aparţinut lui Tudor Vladimirescu, conducatorul Revoluţiei de la 1821. Steagul a fost ascuns în timpul revoluţiei pentru a nu fi capturat, iar după ce revolta a fost înabuşită, căpitanii lui Tudor Vladimirescu au hotărât arderea lui, şi totuşi, după 60 de ani drapelul a fost găsit, recondiţionat şi depus, în urma unei ceremonii speciale, la Casa Armatei din Bucureşti, potrivit tvr.ro.

Istoria Drapelului Naţional începe însă în 1834, când Alexandru Ghica Vodă domnitorul Ţării Româneşti, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii". Steagul pentru corăbii avea două culori: galben şi roşu, iar cel al armatei trei: roşu, galben şi albastru şi un vultur la mijloc.

În timpul Revolutiei de la 1848, Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii, iar după abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu şi instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti, a fost promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional.

Tricolorul devenea astfel steagul naţional al tuturor românilor. Culorilor li se atribuia pentru prima dată o semnificaţie, roşul semnifică frăţia, galbenul exprimă bogăţia ogoarelor, albastrul semnifică libertatea. Culorile erau împărţite egal pentru a reprezinta principiul egalității, iar orientarea în sus semnifica verticalitatea.

Un alt moment important în istoria drapelului a fost anul 1859, marcat de dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Până în 1861 au fost utilizate simultan atât steagurile principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti, cât şi tricolorul, iar în 22 iunie 1861, Alexandru Ioan Cuza a decretat tricolorul ca fiind drapelul civil oficial al Principatelor Unite.


Prin Constituția din 1866 s-a stabilit ordinea şi dispoziţia verticala a culorilor: albastru la hampă, galben la mijloc, iar roşul la margine.

După venirea la conducerea statului a principelui Carol de Hohenzollern – Sigmaringen şi înfăptuirea României Mari în 1918, drapelul oficial a rămas în continuare cel tricolor, cu fâşiile dispuse vertical şi fără stemă în centru.

O dată cu instaurarea Republicii au fost interzise toate însemnele regatului, drapelul Republicii Populare Române a rămas tot tricolorul, dar având în centru nou creata Stemă a Republicii. Stema înfăţişa: un tractor, un grup de trei furnale pe câmpul unui soare care răsare, înconjurat de o înmănunchiere de spice de grâu, legate de o panglică având inscripția Republica Populară Română şi inițialele R. P. R. la capătul spicelor.

Din 1952, prin prevederile Constituţiei, în partea superioară a Stemei Republicii apare o stea roşie în cinci colţuri, iar din 1965, tricolorul a purtat Stema Republicii Socialite România.

În timpul evenimentelor din decembrie 1989, oamenii care au ieşit în stradă, încă din 17 decembrie la Timişoara, au tăiat sau au rupt de pe drapel Stema, dorind să scape de însemnele heraldice comuniste, lăsând astfel drapelele găurite.

Potrivit Constitutiei din 1991 drapelul naţional urma să nu mai conţina nici un element heraldic, o eventuala Stema urmând a fi folosită separat pentru însemnele oficiale.

Prin renunţarea la Stema comunistă, steagul tricolor a devenit însă aproape identic cu cel al statului Ciad, fapt interzis categoric de reglementarile heraldice internaţionale. (Drapelul Ciadului diferă de drapelul românesc doar prin nuanţa ceva mai închisă a fâşiei albastre, indigo, în loc de cobalt cum e la cel românesc).

România s-a plasat astfel, fără voie, în centrul unui scandal diplomatic a cărui rezolvare a fost amânata permanent, în ciuda nenumaratelor semnale negative primite din partea specialiştilor în vexilologie, ştiinţa care se ocupa cu studiul drapelelor naţionale, deoarece legislaţia internaţională interzice utilizarea aceluiaşi steag de către două ţări. Steaguri similare cu tricolorul romanesc mai au Republica Moldova şi Andora, dar cu steme pe culoarea galbenă centrală.

O eventuală nouă formă a drapelului naţional nu poate fi decisă decât printr-o noua Constituţie. În iunie 2013, Comisia pentru revizuirea Constituţei a adoptat un amendament la legea fundamentala prin care se introduce Stema Naţionala pe drapelul României. Stema va fi aceeaşi ca cea votata prin lege organică, în 1992.

Drapelul României va fi modificat. Cum va arăta noul steag

Drapelul țării va fi modificat în perioada imediată prin încoronarea acvilei. Decizia adoptată prin lege a Parlamentului și care nu mai trebuie decât promulgată de șeful statului este ca acvila de pe drapelul țării să fie încoronată.

Autoritățile statului sunt obligate ca, până la 31 decembrie 2018, să înlocuiască stemele și sigiliile existente în prezent cu noul model. Până atunci, cele două modele de stemă a României și respectiv de sigiliu al statului pot fi folosite în continuare.

În același timp, monedele și bancnotele emise de Banca Națională a României anterior datei de 31 decembrie 2018 vor continua să circule și după această dată, în paralel cu monedele și bancnotele cu stema nouă.

rtv.net

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei