100 de preoţi catolici din ţară şi din Europa, la o slujbă azi la Iaşi
Dimensiune font:
Episcopia Romano-Catolică din Iaşi a împlinit 131 de ani de la înfiinţare în această sâmbătă, într-o perioadă festivă a celebrării mai multor evenimente importante. Momentul înfiinţrăii Episcopiei este 27 iunie 1884, într-un climat dificil în care se afla atunci Moldova.Romano-Catolică din Iaşi a împlinit 131 de ani de existenţă
Din 1883, episcopul Nicolae Iosif Camili, venit în Misiunea din Moldova, a recomandat ca să se deschidă un seminar care să pregătească tineri misionari în Moldova, şi să se formeze un cler indigen, dat fiind numărul mare de enoriaşi, întreaga operaţiune fiind dorită a se încheia cu înfiinţarea unei episcopii. În 1884 s-a hotărât încetarea Vicariatului Apostolic al Moldovei, care funcţiona din 1818, şi s-a înfiinţat Episcopia Catolică de Iaşi.
Rolul episcopiei era de a forma un cler din preoţi din regiunea Moldovei pentru că există o lipsă acută de feţe bisericeşti, dată de creşterea rapidă a populaţiei catolice. La momentul înfiinţării Episcopiei, Dieceza de Iaşi avea 244 de localităţi, aproximativ 65.000 de catolici, la care erau deserviţi doar 37 de preoţi misionari.
În paralel, în 1886, din aceleaşi motive, s-a deschis un seminar pentru pregătirea preoţilor. Această sărbătoare vine în contextul în care ieri şi astăzi Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a celebrat împlinirea a 75 de ani de viaţă şi a 50 de ani preoţie. Duminică, acesta a ţinut liturghia din localitatea natală, Gherăeşti, însoţit de un sobor impresionant de preoţi şi de enoriaşi, iar astăzi va ţine o liturghie de mulţumire la catedrala de pe bulevardul Ştefan cel Mare din Iaşi.
Aceasta va începe la ora 11, şi la ea vor participa ES Francisco Javier Lozanu, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti, PS Franghiskos Papamanolis, episcop de Syros, din Grecia, PS Alexandru Mesian, episcop greco-catolic de Lugoj, PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti şi PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi. Alături de aceştia vor fi peste 1.000 de credincioşi, dar şi 100 de preoţi din Moldova şi din alte zone ale ţării, sau chiar din străinătate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau