ALERTĂ: Un cub negru imens orbitează în jurul Soarelui: este vorba despre un OZN?
Dimensiune font:
De curând a fost publicată o imagine surprinsă de unul dintre cei mai performanți sateliți, SOHO, care aparține NASA. Imaginile au fost surprinse în 28 septembrie 2017 și prezintă un cub de culoare neagră care acoperă suprafața solară.
Cubul are pereții uniformi și s-a deplasat cu o viteză pe care specialiștii o consideră apropiată celei cu care se deplasează lumina.
În jurul cubului exista un câmp magnetic, despre care se presupune că ar avea rol de protecție. Ca dimensiune, obiectul este de două ori mai mare decât planeta noastră și reflectă lumina, ceea ce înseamnă că este un obiect solid.
După ce au fost publicate aceste imagini, a fost redeschisă discuția despre teoria conform căreia extratereștrii pot exploata puterea soarelui.
Specialiștii care au analizat fotografiile au ajuns la concluzia că misteriosul obiect este de origine artificială. Nu este prima oară când acest cub a fost obsevat în apropierea Soarelui.
În decembrie 2016, imagini identice au fost surprinse de SOHO. Mulți specialiști au considerat că imaginea reprezintă o gaură neagră care s-a format pe suprafața Soarelui. Ipoteza a fost dezmințită în momentul în care s-a observat că este vorba despre un obiect care se mișcă în jurul Soarelui cu o viteză incredibilă.
Ipoteza că OZN-urile se alimentează cu energie solară nu este una nouă. Ceea ce este interesant este faptul că obiectul s-a apropiat extrem de mult de suprafața solară. Materialul din care este realizat pare că nu are probleme cu căldura degajată de Soare.
Primii cercetători care au anunțat prezența unor astfel de obiecte în apropierea Soarelui au fost rușii, care acum 10 ani au publicat imagini cu obiecte gigantice care orbitau în jurul Soarelui. Obiectele aveau viteze inimaginabile și efectuau viraje în jurul orbitei.
Satelitul SOHO a fost lansat în anul 1995, și de atunci a transmis imagini surprinzătoare, pe care specialiştii de la NASA au refuzat să le comenteze. Rămâne de neînțeles faptul cum un obiect se poate apropia de suprafața solară unde temperaturile depășesc 6000 de grade Celsius?
OZN-urile au o legătură strânsă cu Soarele care poate fi explicată numai prin faptul că se alimentează cu energie solară. În timp ce lumea științifică refuză să accepte aceste teorii, SOHO ne oferă noi dovezi despre existența civilizațiilor extraterestre, potrivit efemeride.ro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau