Cavalerii Maltezi

 Cavalerii Maltezi

 

De o mare voga, in randurile celor care mai citesc, se bucura cartea lui Dan Brown – “Codul lui da Vinci”. Pornind de la ipoteza ca faimosul artist era si Mare maestru al Ordinului “Le Prieure de Sion”, Brown sustine ca din operele lui Leonardo reiesea limpede ca acesta impartasea o erezie capabila sa rastoarne bazele crestinismului. Astfel, da Vinci ar fi fost convins ca Iisus s-ar fi casatorit cu Maria Magdalena ar fi avut copii cu ea si, tot ei, mantuitorul i-ar fi incredintat conducerea bisericii si nu apostolului Petru cum pretinde Vaticanul. Acesta, de altfel, a si interzis cartea, Papa fiind considerat urmasul lui Petru si capul bisericii catolice. “Codul lui da Vinci” si-a gasit totusi nenumarati cititori, aproape in intreaga lume, trezind un mare interes fata de ordinele cavaleresti, atat de infloritoare in Evul Mediu. Asta ma indeamna sa scriu despre un alt ordin, inrudit cu “Prieure de Sion” si cu Cavalerii Templieri. Este vorba de Cavalerii de la Malta.


O calatorie in insula respectiva mi-a furnizat multe amanunte despre acest ordin cavaleresc. Voi incepe evocand un cunoscut vers eminescian din Scrisoarea a III-a. In dialogul dintre Mircea si Baiazid, acesta, evocand batalia de la Nicopole, spune: “S-a-mbracat in zale lucii cavalerii de la Malta”… Desi poemul este superb, cu acest vers s-a strecurat o a doua greseala, care nu stirbeste frumusetea poeziei.
Prima greseala consta in aceea ca batalia de la Nicopole a avut loc dupa batalia de la Rovine, din 1394, si nu inainte asa cum apare in “Scrisoarea a III-a”. A doua eroare este aceea ca sosirea cavalerilor Ioaniti (adica ai Sfantului Ioan Botezatorul) in Malta s-a produs abia in 1530, adica cu peste 100 de ani mai tarziu decat batalia de la Nicopole (1396).
Ordinul Ioanitilor s-a nascut in Palestina, pe timpul Cruciatilor. La inceput a fost vorba de un ordin calugaresc, cel al “Ospitalierilor”, confirmat la 1113 de catre Papa Pascal II. Ei dadeau ingrijire pelerinilor sositi la Ierusalim. Ulterior s-a dovedit ca pelerinii aveau nevoie si de o protectie militara. Pentru aceasta s-a instituit si ordinul calugaresc razboinic al “Cavalerilor Sfantului Ioan Botezatorul din Ierusalim”. Acestia proveneau din faimoase familii nobiliare. Ei participa eroic la Cruciade, dar in 1291, sunt izgoniti din cetatea Acra, cucerita de sarazini. Parasind Tara Sfanta, cavalerii Ioaniti se refugiaza in Cipru. Unii ajung si in tara noastra, in Banat si Transilvania, cum reiese din “Diploma Ioanitilor” emisa in 1247, cuprinzand intelegerea dintre regele ungur Bella IV si Rembold, marele Maestru al Ordinului din acel timp.
Izgoniti si din Cipru si primind ajutorul genovezilor, Ioanitii ajung in Insula Rodos, pe care aveau s-o stapaneasca timp de 200 de ani. Deveniti oameni ai marii, cavalerii hartuiesc vasele turcesti si nu o singura data patrund chiar pe teritoriul otomanilor, distrugand si jefuind fara teama. Infuriat peste masura, sultanul Suleiman asediaza Rodosul in anul 1522. Cavalerii rezista eroic timp de 6 luni. In cele din urma, coplesiti de numarul mare al asediatorilor, cei ramasi in viata, in frunte cu Marele Maestru, parasesc insula. Dupa ce ratacesc 7 ani, Imparatul Carol Quintul le ofera insula Malta, cerandu-le ca plata simbolica un soim pe an, pasare ce trebuia inmanata vice-regelui Siciliei.
Odata cu venirea Ioanitilor, insula cunoaste cea mai glorioasa epoca din istoria ei. Cu toate ca multe popoare stapanitoare s-au napustit asupra acestui mic arhipelag, cu toate ca primii locuitori au ridicat temple ciclopice mai vechi decat insasi piramidele si care mai pot fi vazute si astazi, nimic nu intrece amintirea cavalerilor.
Crucea Ioanitilor poate fi intalnita pretutindeni pe insula. Cele 8 colturi ale crucii reprezentau pe nobilii care soseau din Auvergne, Provence, Franta, Aragon, Castilia, Anglia, Germania si Italia. Acesti cavaleri aveau castele si domenii intinse in tarile de origine. Toate acestea, dupa moartea cavalerilor, reveneau ordinului ce a adunat astfel bogatii imense si numeroase posesiuni in intreaga Europa. In Malta, cavalerii erau organizati pe “limbi”, fiecare dintre ele avand un “Mare Maestru”. Din randurile acestora se alegea “Marele Maestru al Ordinului”. Sediul fiecarei “limbi” era in asa numitele “auberges”, care in traducere ar insemna hanuri. De fapt erau insa adevarate palate. Cavalerii trebuiau sa petreaca cel putin o noapte in aceste auberges. Palatul “Marelui Maestru” a fost ridicat intai la Mdina. Dar cum orasul se afla prea departe de coasta, s-a construit un altul la St. Elmo. Razboinicii cavaleri hartuiau mai departe flota otomana si pe corsarii de pe coasta barbara a Africii. Nici menirea de “ospitalieri” n-a fost uitata, ioanitii cladind si un spital pentru marinari. Ordinul i-a sprijinit si pe maltezi. Tinerii talentati erau trimisi pe socoteala cavalerilor sa studieze mai ales in Italia. Ei se intorceau de acolo ca muzicieni, arhitecti, pictori, sculptori, medici. Ridicat la rangul de cavaler a fost si faimosul pictor Caravaggio. Dar despre viata aventuroasa a acestuia ca si despre unele opere ale sale, ce pot fi vazute in Malta, voi scrie intr-un alt articol. Multa vreme, fortificatiile ridicate de cavaleri in Malta si in Gozo – cea de a doua insula importanta a arhipelagului, s-au dovedit ineficiente. Astfel, in 1541 si in 1547, turcii au lansat doua atacuri, evitand cetatile si patrunzand in satele localnicilor. Din insula Gozo ei au tarat toata populatia in sclavie.
Marele asediu, de care maltezii pomenesc totodeauna cu mandrie, a inceput in ziua de 18 mai 1565. “Nimic nu este mai bine cunoscut decat acest asediu”, scria Voltaire doua sute de ani mai tarziu. Sub comanda amiralului Drgaut, de fapt un corsar notoriu, sultanul Soliman Magnificul a trimis o flota cu 48.000 de oameni impotriva aparatorilor Maltei, care numarau doar 500 de cavaleri, 4.000 de maltezi si 3.500 de mercenari spanioli si sicilieni. O lupta pe viata si pe moarte s-a incins intre atacanti si cei de pe insula, condusi de Marele Maestru Parisot de la Valette. Inainte de a fi ales in aceasta functie, Parisot fusese Mare Inchizitor. Militar talentat, el i-a condus cu pricepere atat pe cavaleri cat si pe ceilalti ostasi. In ciuda bombardamentelor necontenite de pe corabiile turcesti, mica oaste a lui la Valette nu a cedat. In cele din urma, in ajutorul asediatilor au sosit 8.000 de sicilieni adusi de o flota spaniola. Retinuti in port de rezistenta maltezilor, lipsiti de hrana si munitie, demoralizati, macinati de boli, turcii depun armele. Se poate spune ca aceasta victorie a salvat Europa de invazia turcilor pe cale maritima. Amintirea marelui asediu este evocata pretutindeni pe insula, in capitala existand si un mic muzeu, unde manechine imbracate in uniformele epocii si in pozitii de lupta redau diversele faze ale asediului. Dupa batalie, la Valette aduce in Malta arhitecti vestiti si specialisti in fortificatii care sa apere golful de vreo noua invazie. Odata cu ele se ridica si un nou oras, care devine capitala Maltei si poarta numele intemeietorului ei. Palatul Marelui Maestru este azi muzeu dar si sediul guvernului impreuna cu cel al Adunarii Nationale a Republicii, care numara in jur de 400.000 de locuitori. Fortificatiile lui la Valette au starnit pe vecie teama turcilor de a mai ataca insula. Avea insa sa o faca Napoleon, in timpul campaniei sale italiene. El cucereste in 1798 Valetta, fara sa intampine vreo rezistenta. Bonaparte desfiinteaza ordinul, iar ultimul Mare Maestru, Hompesch, paraseste insula “fara glorie si fara onoare”.
Cuceritorul isi insuseste toate bogatiile cavalerilor, dar acorda o serie de libertati populatiei malteze, desfiinteaza sclavia si introduce invatamantul primar gratuit. Stapanirea franceza nu dureaza mult. O rascoala populara, sprijinita de ostenii amiralului Nelson, goneste garnizoana franceza si ii instaleaza pe britanici ca stapanitori ai insulei. In timpul celui de al doilea razboi mondial, Hitler dorind sa cucereasca insula, aceasta este supusa unui bombardament cumplit. Malta devine cel mai bombardat teritoriu din lume. Dar marele stat major englez, adapostit in fortificatiile lui la Valette, nu se da batut. Trupele britanice impreuna cu maltezii, suferind de foame din lipsa aprovizionarii, resping toate atacurile. La 15 aprilie 1942, regele britanic George al VI-lea acorda medalia “Crucea Sfantului George bravului popor al Insulei fortarete Malta”. O reprezentare a acestei medalii figureaza cu mandrie in varful ramurii stangi a steagului ros-alb al Maltei.
Abia in 21 septembrie 1964, arhipelagul isi dobandeste independenta, ca membra a Commonwealth-ului, cu Elisabeta drept regina a Angliei si a insulei Malta. Odata cu venirea Partidului laburist la putere, in 1979, Malta devine Republica si asteapta noi si noi turisti care-i asigura cea mai mare parte a PIB-ului. Cavalerii de Malta isi continua si in zilele noastre activitatea, desfasurand mai ales opere de caritate. Printul Valentin Bibescu, sotul Marthei Bibescu, a fost cavaler de Malta. Iar mai aproape de zilele noastre, chiar si regele Cioaba a putut imbraca mantia cu insemnul crucii in opt colturi, caci si el a devenit cavaler al faimosului ordin.

În timpul Cruciadelor, alături de Templieri acţiona la Ierusalim şi un alt Ordin militaro-călugăresc: „Ospitalierii” sau „Ioaniţii”, cei care astăzi sunt cunoscuţi sub numele de Cavaleri de Malta. Dacă în ceea ce îi priveşte pe Templieri, Ordinul s-a împrăştiat după ce Jacques de Molay a fost ars pe rug pe 18 martie 1314, Ioaniţii şi-au continuat activitatea, foarte asemănătoare cu cea a Templierilor, până în zilele noastre. Principiile şi acţiunile lor îi demască drept una din cele mai puternice grupări oculte supra-naţionale care acţionează în spatele scenei politice şi financiare mondiale.

Scurtă incursiune în istorie

 Istoria cavalerilor de Malta începe în anul 1048, când un grup de negustori din republica italiană Amalfi a cerut permisiunea să construiască la Ierusalim o biserică, o mânăstire şi un spital care să ofere asistenţă pelerinilor. În anul 1113, comunitatea monastică ce s-a dezvoltat în jurul spitalului a fost recunoscută printr-o Bulă papală şi a primit privilegiul de a-şi alege conducătorii independent de orice autoritate laică sau religioasă. Cunoscuţi până atunci ca şi „Ospitalieri” (de unde şi numele de spital din zilele noastre), din acest moment încep să se numească „Ordinul Sfântului Ioan de Ierusalim”. Cei care îl alcătuiesc sunt militari şi călugări totodată (o combinaţie extrem de dubioasă ţinând cont de principiile divine ale non violenţei), de origine nobilă şi depun un triplu jurământ de sărăcie, castitate şi supunere. Vorbim deci de un grup militaro-religios care se bucură de o serie de privilegii: pot purta arme şi mai ales pot circula liber (fără a avea nevoie de permise de liberă trecere sau alte aprobări). În plus, prin Bula papală din 1113 sunt total independenţi de orice autoritate statală, constituind ceea ce în termeni moderni s-ar numi o structură supra-naţională. Cu timpul au devenit şi o forţă militară terestră şi navală foarte importantă.

Cavalerii provin din toate ţările Europei. Şi astăzi în Malta, le sunt arătate turiştilor opt capele dedicate diferitelor limbi ale Ordinului: franceză, italiană, engleză, spaniolă, germană şi diverse dialecte ale acestora. Existau sedii diferite pentru fiecare limbă, care erau numite „auberge”, un fel de hanuri sau palate în care cavalerii provenind de pe aceeaşi filieră locuiau împreună. Structura aceasta o întâlnim astăzi şi în trupele NATO, cu care cavalerii au multe lucruri în comun. Simbolismul lui opt apare atât în Crucea de Malta cât şi în simbolul NATO. La fel cum NATO a fost constituit ca o forţă militară de apărare a păcii, şi acest Ordin este alcătuit din „cavalerii ai păcii”.

În anul 1291, după pierderea ultimului bastion creştin de la Acra, cavalerii se refugiază în Cipru. Izgoniţi şi de acolo, ajung în insula Rhodos unde rămân timp de 200 de ani şi pun bazele unei importante forţe navale în zona mediteraneană, care atacă frecvent teritoriile turceşti, siriene şi egiptene. Jafurile şi distrugerile provocate îl fac pe sultanul Soleiman magnificul să atace Rhodosul în anul 1522. Cavalerii rezistă eroic timp de 6 luni după care sunt înfrânţi, iar supravieţuitorii sunt obligaţi să părăsească insula. Rătăcesc timp de şapte ani prin diverse ţări şi în 1530 împăratul Carol Quintul, cu aprobarea papei Celement al-VII-lea, le oferă insula Malta. Cu această ocazie se stabileşte ca Ordinul să rămână neutru în caz de război între naţiunile creştine. Când în 1798 Napoleon Bonaparte ocupă Malta, cavalerii sunt constrânşi să abandoneze insula şi se împrăştie în toate ţările Europei. De-abia în 1834 Ordinul se stabileşte în mod definitiv la Roma, unde deţine şi astăzi Villa Malta şi Palatul Malta, ambele teritorii malteze în statul italian.

Puţini, dar plasaţi în poziţii cheie

 Conform propriilor statistici, Ordinul de Malta numără astăzi 12.500 de „cavaleri”, cărora li se alătură 80.000 de voluntari. Nu vă imaginaţi cumva că în cazul lor a îndrăznit cineva să considere voluntariatul ca fiind trafic de fiinţe umane sau exploatare. De pe un site de prezentare al Ordinului, aflăm chiar că există doar 38 de „cavaleri” de Malta în adevăratul sens al cuvântului. Mai precis, doar 38 dintre ei au depus ca şi în vechime cele trei jurăminte: de castitate, de sărăcie şi de supunere. Restul sunt persoane aflate foarte departe de aceste valori şi, desigur, serios implicate în politică sau afaceri. Despre aceştia trebuie spus faptul că ei nu depun decât jurământul de obedienţă totală faţă de Ordin. Ţinând cont de poziţiile de putere pe care ei le ocupă în societate, un astfel de jurământ îi transformă în instrumente ale unor interese străine de cele ale popoarelor sau statelor pe care ar trebui să le reprezinte.

Pe lângă faptul că timp de secole au reprezentat o importantă forţă armată terestră şi navală, Cavalerii de Malta au rămas până în zilele noastre o importantă putere ocultă financiară şi politică. Majoritatea membrilor sunt de origine nobilă, iar printre condiţiile primirii în Ordin se află aceea de a deţine o poziţie socială, titluri şi o avere importantă. Această condiţie, oricât ar părea de bizară este cheia puterii financiare a cavalerilor. De altfel, în vechime, averile nobililor ce se înrolau ca şi cavaleri de Malta reveneau la moartea acestora Ordinului.

Încă de la început Ioaniţii s-au constituit ca o organizaţie şi forţă militară supra-naţională, şi aşa au rămas şi până astăzi. Îi regăsim acum peste tot, dar mai ales în Consiliul pentru Relaţii Externe al SUA (CFR în limba engleză), CIA, FBI, NATO, Bilderberg, Comisia Trilaterală. Toţi „Cavalerii de Malta” deţin funcţii politice care le conferă imunitate diplomatică. Astfel ei au acoperire pentru foarte multe din activităţile ilegale în care sunt implicaţi şi se pot sustrage în caz de nevoie cercetării autorităţilor

Într-o planşă ce reproduce structura francmasoneriei, regăsim la nivelul Ritului de York Cavalerii de Malta şi binecunoscutul lor simbol printre gradele cele mai înalte. Mai ales, Loja Propaganda Due (P2) din Italia a avut strânse legături cu ei.

În cartea „Cavalerii întunericului”, François Hervet scrie: „în decembrie 1969 a avut loc o întâlnire secretă în biroul contelui Umberto Ortolani, ambasadorul cavalerilor de Malta în Uruguay, la care au participat mai multe capete ale lojei P2: Licio Gelli, Roberto Calvi, Michele Sidona, toţi implicaţi în omorârea Papei Ioan Paul I şi în masive fraude bancare.”

Istoricul militar român Mihai Dogaru afirma într-o emisiune TV în 2006: „Cavalerii de la Malta reprezintă una dintre cele mai vechi ramuri ale „Ordinului Cuceritorilor” (societate francmasonică în care sunt admişi doar cei care au deja un anumit grad de iniţiere ocultă). Ei au o Constituţie proprie şi au jurat să depună toate eforturile în scopul stabilirii Noii Ordini Mondiale.”

Cavalerii de Malta sunt cei care au pus bazele CIA. Allen Dulles şi Bill Donovan, primii directori ai CIA, numiţi chiar „taţii” acestui serviciu de informaţii, erau cavaleri de Malta. La fel stau lucrurile şi cu urmaşii lor: Wiliam Casey, directorul CIA în timpul guvernării Reagen şi John Mc Cone, directorul din timpul guvernării Kennedy.

Mulţi membrii notabili din armata SUA sunt cavaleri de Malta:

Alexander Haig – secretar de stat în timpul preşedintelui Ronald Reagan, şeful personalului de la Casa Albă în timpul guvernărilor Nixon şi Ford. Între 1974 şi 1979 el a fost comandatul forţelor SUA şi NATO în Europa, şi a jucat un rol important în sângeroasele războaie din Vietnam şi Corea.

William Westmoreland – general american care a comandat operaţiunile militare în războiul din Vietnam.

Charles A. Willoughby – pe numele real Adolf Tscheppe Weidenbach, fost nazist, general în armata SUA şi şeful spionajului în timpul războiului din Corea.

Pe lista cavalerilor de Malta se află şi: Tony Blair – fostul premier al Marii Britanii, David Rockefeller – mare magnat, filantrop şi un personaj cheie în tot ceea ce înseamnă conspiraţii, J. Edgar Hoover – fost director al FBI, Giscard d’Estaing – fost preşedinte al Franţei, Juan Carlos – rege al Spaniei, George H.W. Bush – fost preşedinte al SUA şi cântăreţul Frank Sinatra.

Mână în mână cu naziştii

Pe lângă zona mediteraneană şi Africa, principala sfera de influenţă a cavalerilor de Malta se află în America Latină. Dictatorul Augusto Pinochet (preşedinte al statului Chile până în 1990) şi Juan Peron (ales de trei ori preşedinte al Argentinei şi implicat în adăpostirea unor criminali de război nazişti pe teritoriul acestei ţări) erau şi ei cavaleri de Malta.

O serie de nazişti, unii dintre ei declaraţi criminali de război au fost cavaleri de Malta:

Reinhard Gehlen – general nazist, şef al serviciilor de spionaj din Germania până în 1968, recrutat apoi de SUA pentru a coordona acţiunile de spionaj din timpul războiului rece în Uniunea Sovietică. După război a primit cea mai înaltă decoraţie a Ordinului Marea Cruce de Merit.

Heinrich Himmler – nazist bine cunoscut şi criminal de război, comandant al trupelor SS şi al Gestapoului.

Kurt Waldheim – membru al Wehrmacht-ului (Înaltul comandament al forţelor armate naziste) în timpul celui de-al doilea război mondial, devenit secretar general al Naţiunilor Unite din 1972 până în 1981 şi preşedinte al Austriei.

Franz von Papen – nobil german, cancelar al Germaniei în 1932, ofiţer nazist şi unul dintre personajele cheie care au acţionat în culise făcând posibilă venirea lui Hitler la putere.
Fritz Thyssen – om de afaceri nazist care l-a susţinut financiar pe Hitler.

Pe lângă toţi aceşti nazişti cavaleri de Malta, Ordinul a fost implicat direct în ceea ce s-a numit „Rat Line” – operaţiunea de scoaterea din Europa a naziştilor de rang înalt şi a oamenilor de ştiinţă care activau în lagărele de concentrare naziste. Mulţi dintre ei au ajuns în America Latină, una din zonele controlate de Cavalerii de Malta, datorită privilegiilor pe care membrii acestui Ordin le au. Ne referim cu precădere la libera lor circulaţie. Practic, Cavalerii de Malta le-au pus la dispoziţie acestor criminali de război paşapoarte diplomatice false.

Penny Lernoux scrie în cartea sa „People of God”: „După război, baronul Luigi Parrilli, aristocrat italian şi cavaler de Malta a început negocierile secrete dintre dintre liderii SS şi şeful CIA, Allen Dulles. Allen Dulles şi cel care l-a succedat, John Fosters lucraseră împreună, înainte de a ajunge directori ai CIA, în conducerea companiei lui Rockeffeler, Standard Oil. Cu acest prilej ei stabiliseră strânse relaţii cu I. G. Farben, fabrica ce producea gazolină pentru maşinile de răboi naziste, dar şi substanţa Zyklon B utilizată în lagărele de concentrare (această ramură a I. G. Farben a devenit ulterior renumita fabrică de medicamente Bayer). Jurnalistul de război George Seldes a publicat câteva aticole în presa vremii despre acest subiect, şi rezultatul a fost că au încercat să îl omoare de mai multe ori, iar în final niciun ziar nu a mai vrut să îi mai publice articolele.”

 

http://www.2012en.ro