Paşte 2014. Tradiţii şi semnificaţia slujbei din Sâmbăta Mare

default

Dimensiune font:

| 19-04-2014 11:10

Sâmbăta Mare este ultima zi dinaintea marii sărbători a Paştilor, când femeile trebuie să pregătească marea majoritate a mâncărilor, să deretice prin încăperi şi să facă ultimele retuşuri la hainele noi pe care cei din familie urmează să le îmbrace în zilele de Paşti. În Sfânta şi Marea Sâmbătă se slujesc Vecernia şi Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, cu citiri din Psalmi şi binecuvântările Învierii, care amintesc de coborârea Mântuitorului la iad, semnificând 'Prima Înviere' a lui Adam şi biruinţa asupra morţii.

Spre deosebire de Crăciun, pentru Paşti nu se pregătesc prea multe feluri de mâncare. Principala grijă a oamenilor, înaintea Paştilor, este aceea de a-şi primeni hainele, fiecare gospodină trebuind să aibă o cămaşă nouă, cusută în mod special, iar bărbaţii măcar o pălărie nouă.

Momentul ritual al facerii pascăi, în Sâmbăta Paştilor, amplasat şi în Joia Mare, capătă frecvent valenţe magice deosebite, prin plasarea într-o cosmogonie originală a gospodinei: fie că trimite la naşterea lui Iisus, fie la moartea lui (prin forma care i se dă aluatului), femeia căpătând astfel, prin repetarea unor gesturi foarte vechi, o putere deosebită, care poate să fie valorificată şi în gospodărie (ungerea pomilor cu aluat, pentru a le asigura rodirea, semănarea vegetaţiei din grădină în această zi, pasca specială realizată pentru vite etc.).

Cel de-a doilea mare moment ritual este dat de ajunul marii sărbători. Este noaptea când se deschid cerurile, când ard comorile şi când, în general, practicile magice de orice fel sunt la ele acasă.

Sâmbătă seara fiecare gospodină îşi pregăteşte cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserică pentru sfinţire. În el aşterne un ştergar curat şi aşează o lumânare albă, apoi ouă roşii, pască, cozonac, ouă încondeiate, o bucată de slănină, muşchi de porc, şuncă special preparată, zahăr, făină, salată de hrean cu sfeclă roşie fiartă, sare, câţiva căţei de usturoi, o ramură de busuioc, cârnaţi, un miel din aluat copt într-o formă specială etc.

Totul se acoperă cu cel mai frumos ştergar pe care îl are gospodina, semn de preţuire a sărbătorii pascale, dar şi de mândrie personală.

"În Sâmbăta cea Mare este ceva deosebit la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare', spunea părintele Teofil Părăian într-un interviu realizat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus în 8 martie 1998, 'în loc de imnul heruvimic pe care îl cunoaştem şi pe care îl cântăm în zilele obişnuite când se face Sfânta Liturghie, avem o alcătuire care se cântă numai în vremea Sâmbetei celei Mari, numai în ziua Sâmbetei celei Mari, şi anume: 'Să tacă tot trupul omenesc şi nimica pământesc întru sine să nu gândescă că Împăratul împăraţilor, Domnul domnilor se junghie şi se duce să se dea de mâncare credincioşilor şi merg înaintea Lui toate cetele îngereşti, heruvimii cei cu ochi mulţi, serafimii cei cu câte şase aripi, feţele acoperindu-şi şi cântând cântarea: aliluia, aliluia, aliluia". Prin aceste cuvinte se arată semnificaţia Sâmbetei celei Mari, adică se arată că Cel care era în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în Rai cu tâlharul, nu este înmormântat întru neputinţă, ci este înmormântat cu bunăvoinţa Lui, ca o jertfă adusă de El pentru mântuirea oamenilor".

Din ziua de sâmbătă dimineaţa, veşmintele preotului şi acoperămintele bisericii se schimbă cu cele de culoare luminoasă, iar credincioşii finalizează pregătirile pentru sărbătoarea cea mare, Învierea Domnului.

Înainte de miezul nopţii acestei zile începe slujba Învierii Domnului, Sărbătoarea sărbătorilor, cu Canonul Sâmbetei celei Mari; la începerea Vecerniei Învierii, în biserică este întuneric deplin. La miezul nopţii, preotul ia lumină de la candela de pe Sfântul Altar şi o dă mai departe credincioşilor, zicând de trei ori: 'Veniţi de primiţi lumină !'. Apoi, cu preotul în frunte, credincioşii ies din biserică în procesiune cântând 'Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te mărim'. Afară, preotul citeşte evanghelia Învierii de la Matei 28, 1-16, dă binecuvântarea şi cântă pentru prima oară Troparul Învierii: 'Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.'. Slujba continuă cu Canonul Învierii, stihirile Învierii şi ale Paştilor, apoi Sfânta Liturghie.

SÂMBATA MARE, superstiţii şi obiceiuri

- în Sâmbăta Mare femeile pregătesc majoritatea mâncărurilor şi fac ultimele retuşuri pentru hainele cele noi ce vor fi purtate în zilele de Paşti. Se sacrifică mieii.

- de Paşti se spune că femeile trebuie să aibă măcar o camaşă nouă, iar bărbaţii măcar o pălărie.

- începând de luni şi până sâmbătă se îmbracă haine de doliu. În ziua de Învinere se schimbă hainele cu altele noi, albe.

- Daca vrei sa iti implineasca cele mai arzatoare dorinte, nu trebuie sa dormi cu nici un chip in noaptea de Sambata Mare, intrucat atunci cand se deschid cerurile si Domnul poate vedea si darui inlauntrul fiintei tale.


- Daca te impiedici in timp ce te indrepti catre slujba de Inviere, se spune ca vei avea un an greu si plin de incercari.


- ouăle de Paşti apără de ghinioane, iar coaja lor, îngropată în pământ, apără vitele de deochi. Fetele nemăritate dacă păstrează cojile grăbesc căsătoria.

rtv.net

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
PORECLA SEXUALĂ a zodiei tale
26/06/2021 17:01

  Berbec – "Omul minutului" Acest semn de foc este cunoscut ca un jucător rapid, un impulsiv robust căruia ii place sexul pur şi mai puţin detaliile romantice care l-ar putea condimen ...

Schimbarea la care nu se aștepta o ZODIE. Astrolog: ”Va fi o nebunie!”-VIDEO
21/11/2019 08:41

 Pe parcursul lunii noiembrie, horoscopul dragostei capătă o nouă valentă pentru o zodie. „Venus in Săgetător inseamnă că iubirea capătă o nouă valentă, este mai pozitivă, este plină d ...

Cel mai mare păcat pe care îl fac femeile în timpul postului! Părintele Calistrat a transmis un mesaj
17/11/2019 10:14

Suntem in perioada Postului Crăciunului, iar părintele Calistrat vorbeste despre unul dintre păcatele mari pe care femeile il fac acum. Potrivit preotului, acestea ar trebui să fie mult mai atente la rugăc ...

​Horoscopul pentru marti 12 noiembrie 2019
12/11/2019 04:00

BERBEC Veti descoperi ca o situatie nu trebuie sa fie neaparat logica pentru a avea un final fericit. Inregistrati un varf de "incasari" fara precedent, din relatii comerciale la care nu va pricepeti ...

Ce înseamnă dacă visez că îmi cad dinții. Grijă mare!
11/11/2019 10:04

    Ce inseamnă dacă visez că imi cad dintii. Ar trebui să ai grijă! Cum se interpretează acest tip de vis. Iată la ce să fii atent.        Ce inseamnă dacă visez ...

Ce NU trebuie sa faci SUB NICIO FORMA de Mihail si Gavril! Lucrul care este INTERZIS cu desavarsire! E PACAT mare sa faci asta
07/11/2019 16:03

  Ce nu trebuie să faci pe noiembrie, de Sfintii Mihail si Gavril.   Sfintii Mihail si Gavril este una dintre cele mai importante sărbători ale toamnei. Acesti doi sfinti sunt cinstiti ...

O stiinta milenara: zodiacul indian
08/09/2019 20:47

  In tara multiplelor stiinte, tehnici si experiente spirituale, demersul de cunoastere al naturii umane ce se bazeaza exclusiv pe folosirea horoscopului este primordial. Va prezentam deci acest zodiac ...

 Fazele lunii, zodiile si viata zilnica
08/09/2019 10:49

Cunoastem faptul ca in astrologie luna simbolizeaza principiul feminin, sufletul, calitatile psihice, sanatatea, sensibilitatea si inconstientul. Ea parcurge patru perioade (luna in descrestere,luna noua, lu ...

 Casele astrologice
07/09/2019 10:52

Casele astrologice sunt foarte importante atunci cand se face citirea unui horoscop. Pe parcursul vietii vei petrece mai mult timp in unele case astrologice dacat in altele. Casele pot determina daca esti o ...

BABA VANGA previziuni 2019 - predicții surprinzătoare
01/09/2019 10:01

  Descriere foto: BABA VANGA PREDICTII 2019   BABA VANGA previziuni 2019. Baba Vanga a făcut predictii pentru 2019. Desi a murit in 1996, ea a făcut predictii pană pentru secolul 51 cand, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei