Predicţia înfricoşătoare pe care un mare savant a făcut-o în urmă cu 23 de ani s-a împlinit

default

Dimensiune font:

| 25-05-2018 18:33

O predicţie făcută de astronomul şi astrofizicianul Carl Sagan acum mai bine de 20 de ani despre societatea din viitor a revenit din nou în actualitate: scăderea drastică a locurilor de muncă din producţie, politicienii refuzând să reprezinte interesul public; iar tehnologiile revoluţionare vor fi accesibile doar câtorva oameni.

 

 

 În anul 1995, cu un an înainte de moarte, astrofizicianul Carl Sagan a publicat o carte numită The Demon-Haunted World ("Lumea bântuită de un demon"), în care avertiza împotriva periocolelor pseudoştiinţei şi a analfabetismului ştiinţific şi îşi încuraja cititorii să dezvolte o gândire critică şi sceptică.

Un anumit citat din acea carte însă pare extrem de actual prin acureteţea predicţiei. Oamenii vor opta pentru superstiţie şi pseudoştiinţă, iar aceştia vor fi incapabili să distingă între ceea ce ne face să ne simţim bine şi ceea ce este adevărat, precum trendul ştirilor false care a apărut recent. Pasajul acesta a apărut săptămâna aceasta pe un cont de Twitter şi a devenit viral:

Esenţa acestui citat este faptul că „facultăţle noastre critice fiind în declin, incapabile să distingă între ceea ce se simte bine şi ceea ce este adevărat, vom aluneca, fără să ne dăm seama, înapoi în superstiţie şi întuneric". Acesta este şi motivul pentru care Sagan a insistat asupra importanţei studiului şi a dezvoltării facultăţilor critice, restul fiind doar consecinţele unei societăţi decadente.

Mai mult ca sigur, Carl Sagan cunoştea şi înţelegea destule despre societatea din anii '90 pentru a face o predicţie exactă despre viitorul relativ apropiat. Multe dintre lucrurile expuse de Sagan se găseau deja în faza incipientă. În alt citat din aceeaşi carte spune că „prostirea Americii este cea mai evidentă în reducerea conţinutului de calitate din media enorm de influentă. [...] În momentul în care scriu, cea mai închiriată casetă video din Ameria este filmul Tăntălăul şi Gogomanul. [...] Lecţia din acestea este că învăţatul şi studiatul - nu doar cel al ştiinţei, ci al oricărui lucru - este evitat, chiar indezirabil".rtv.net

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
PORECLA SEXUALĂ a zodiei tale
26/06/2021 17:01

  Berbec – "Omul minutului" Acest semn de foc este cunoscut ca un jucător rapid, un impulsiv robust căruia ii place sexul pur şi mai puţin detaliile romantice care l-ar putea condimen ...

Schimbarea la care nu se aștepta o ZODIE. Astrolog: ”Va fi o nebunie!”-VIDEO
21/11/2019 08:41

 Pe parcursul lunii noiembrie, horoscopul dragostei capătă o nouă valentă pentru o zodie. „Venus in Săgetător inseamnă că iubirea capătă o nouă valentă, este mai pozitivă, este plină d ...

Cel mai mare păcat pe care îl fac femeile în timpul postului! Părintele Calistrat a transmis un mesaj
17/11/2019 10:14

Suntem in perioada Postului Crăciunului, iar părintele Calistrat vorbeste despre unul dintre păcatele mari pe care femeile il fac acum. Potrivit preotului, acestea ar trebui să fie mult mai atente la rugăc ...

​Horoscopul pentru marti 12 noiembrie 2019
12/11/2019 04:00

BERBEC Veti descoperi ca o situatie nu trebuie sa fie neaparat logica pentru a avea un final fericit. Inregistrati un varf de "incasari" fara precedent, din relatii comerciale la care nu va pricepeti ...

Ce înseamnă dacă visez că îmi cad dinții. Grijă mare!
11/11/2019 10:04

    Ce inseamnă dacă visez că imi cad dintii. Ar trebui să ai grijă! Cum se interpretează acest tip de vis. Iată la ce să fii atent.        Ce inseamnă dacă visez ...

Ce NU trebuie sa faci SUB NICIO FORMA de Mihail si Gavril! Lucrul care este INTERZIS cu desavarsire! E PACAT mare sa faci asta
07/11/2019 16:03

  Ce nu trebuie să faci pe noiembrie, de Sfintii Mihail si Gavril.   Sfintii Mihail si Gavril este una dintre cele mai importante sărbători ale toamnei. Acesti doi sfinti sunt cinstiti ...

O stiinta milenara: zodiacul indian
08/09/2019 20:47

  In tara multiplelor stiinte, tehnici si experiente spirituale, demersul de cunoastere al naturii umane ce se bazeaza exclusiv pe folosirea horoscopului este primordial. Va prezentam deci acest zodiac ...

 Fazele lunii, zodiile si viata zilnica
08/09/2019 10:49

Cunoastem faptul ca in astrologie luna simbolizeaza principiul feminin, sufletul, calitatile psihice, sanatatea, sensibilitatea si inconstientul. Ea parcurge patru perioade (luna in descrestere,luna noua, lu ...

 Casele astrologice
07/09/2019 10:52

Casele astrologice sunt foarte importante atunci cand se face citirea unui horoscop. Pe parcursul vietii vei petrece mai mult timp in unele case astrologice dacat in altele. Casele pot determina daca esti o ...

BABA VANGA previziuni 2019 - predicții surprinzătoare
01/09/2019 10:01

  Descriere foto: BABA VANGA PREDICTII 2019   BABA VANGA previziuni 2019. Baba Vanga a făcut predictii pentru 2019. Desi a murit in 1996, ea a făcut predictii pană pentru secolul 51 cand, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei