Singurele cupluri din zodiac care vor rămâne împreună până la sfârșitul anului

default

Dimensiune font:

| 13-09-2017 10:04

Mai este foarte puțin timp până când 2017 se încheie. A fost un an plin, cu foarte multe schimbări în viața zodiilor, unele dintre ele reușind să le facă față cu brio. În ceea ce privește viața de cuplu, sunt native care au reușit să își găsească jumătatea, în timp ce altele încă mai caută, după ce au trebuit să înfrunte certuri sau despărțiri.

 

Uite care sunt singurele cupluri din zodiac ce vor rămâne împreună

Scorpion + Rac
Nici că se putea să existe o potrivire mai bună între doi oameni. Scorpionul și Racul sunt făcuți unul pentru celălalt, iar asta se poate observa ușor. Sensibilitatea și emotivitatea îi caracterizează pe amândoi, așa că nu este greu de înțeles cum s-au cucerit unul pe celălalt. Își aduc aminte cu drag de momentele în care s-au cunoscut și despre cum au trăit o dragoste la prima vedere, ce o să dureze foarte mult timp, poate chiar întreaga viață.

Femeia Scorpion l-a cucerit pe bărbatul Rac datorită feminității și senzualității care au învăluit-o într-un mister ce trebuia descoperit de persoana potrivită. Umorul Racului completează perfect peisajul, astfel că nu vor lipsi momentele hazlii ce vor colora relația celor doi. Nu există niciun indiciu că ar putea interveni ceva care să îi despartă, astfel că acest cuplu se încadrează în categoria celor care vor rămâne împreună până la sfârșitul anului. În primele secunde din 2018 vor avea ocazia să își pună cele mai arzătoare dorințe, care se pot împlini.
Ambele zodii se concentrează intens pe ideea de familie, loialitate, stabilitate, așa că își vor uni forțele pentru a ajunge să își îndeplinească aceste scopuri.

Fecioară + Vărsător
Relația dintre o Fecioară și un Vărsător poate reprezenta o adevărată provocare, în sensul cel mai bun al cuvântului. Personalitățile lor diferite îi ajută să aibă parte de cele mai frumoase momente, iar relația lor este lipsită de monotonie. Au foarte multe lucruri în comun și se întâmplă să găsească aceleași soluții pentru problemele ce pot să apară. Lucrează ca o echipă, sunt alături unul de celălalt, ceeea ce se vede în tot ceea ce fac.
Femeia Fecioară este o perfecționistă prin definiție și îi place să aibă totul sub control. Atenția la detalii îl fascinează pe bărbatul Vărsător, pentru că el are nevoie de cineva care să îl mențină pe linia de plutire. Acest cuplu crește în fiecare zi, deoarece ambele zodii se ajută reciproc să se dezvolte și să dea tot ce este mai bun. Nici vorbă să se despartă până la sfârșitul anului! Legătura lor va fi din ce în ce mai strânsă.

Capricorn + Berbec
Tocmai pentru că au fost capabile să treacă peste cele mai grele încercări în cuplu, zodiile Capricorn și Berbec stârnesc admirația celor din jur cu puterea lor de reușită. Nu mai contează ce a fost în trecut, important este prezentul și, mai ales, viitorul. Cei doi sunt convinși că vor rămâne mult timp împreună, așa că își fac deja planurile pentru sfârșitul acestui an. Nu mai există nimic care să le stea în cale și pot cuceri întreaga lume, atâta timp cât se au unul pe altul.
Femeia Berbec este luptătoare și îi place să facă lucrurile bine de fiecare dată. Se întâmplă ca de multe ori să pună presiune pe ea, ceea ce o poate aduce la epuizare, dar nu o doboară. Merge înainte cu încredere, mai ales dacă știe că are alături de ea un bărbat pe care se poate baza oricând. Se pare că acesta este născut în zodia Capricorn, caracterizată de siguranță și organizare. Bărbatul Capricorn își ia foarte în serios rolul de cap al familiei și se comportă ca atare. Cei doi alcătuiesc un cuplu solid care va rezista cu siguranță până la finalul anului.

Pești + Săgetător
Romantismul pregnant ar putea să descrie perfect cuplul format din zodiile Pești și Săgetător. Ambii au o deschidere vizibilă spre a-și arăta afecțiunea, în funcție de stadiul relației în care se află. Reușesc să se înțeleagă foarte bine din priviri, lucru care se întâlnește destul de rar și care îi unește. Subiectele lor de conversație sunt incitante și reușesc să creeze o legătură greu de zdruncinat.
Firea închisă și retrasă a zodiei Pești se îmbină perfect cu adaptabilitatea și versatilitatea Săgetătorului. Pentru că polii opuși se atrag întotdeauna, ei formează un cuplu frumos, care se va menține cel puțin până la finalul anului 2017. Reușita este garantată de compatibilitatea și înțelegerea care există între cele două zodii.
Anul 2017 se va încheia foarte bine pentru câteva dintre cuplurile zodiacului, care își dovedesc puterea și totodată demonstrează că sentimentele sincere aduc cele mai bune rezultate. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
PORECLA SEXUALĂ a zodiei tale
26/06/2021 17:01

  Berbec – "Omul minutului" Acest semn de foc este cunoscut ca un jucător rapid, un impulsiv robust căruia ii place sexul pur şi mai puţin detaliile romantice care l-ar putea condimen ...

Schimbarea la care nu se aștepta o ZODIE. Astrolog: ”Va fi o nebunie!”-VIDEO
21/11/2019 08:41

 Pe parcursul lunii noiembrie, horoscopul dragostei capătă o nouă valentă pentru o zodie. „Venus in Săgetător inseamnă că iubirea capătă o nouă valentă, este mai pozitivă, este plină d ...

Cel mai mare păcat pe care îl fac femeile în timpul postului! Părintele Calistrat a transmis un mesaj
17/11/2019 10:14

Suntem in perioada Postului Crăciunului, iar părintele Calistrat vorbeste despre unul dintre păcatele mari pe care femeile il fac acum. Potrivit preotului, acestea ar trebui să fie mult mai atente la rugăc ...

​Horoscopul pentru marti 12 noiembrie 2019
12/11/2019 04:00

BERBEC Veti descoperi ca o situatie nu trebuie sa fie neaparat logica pentru a avea un final fericit. Inregistrati un varf de "incasari" fara precedent, din relatii comerciale la care nu va pricepeti ...

Ce înseamnă dacă visez că îmi cad dinții. Grijă mare!
11/11/2019 10:04

    Ce inseamnă dacă visez că imi cad dintii. Ar trebui să ai grijă! Cum se interpretează acest tip de vis. Iată la ce să fii atent.        Ce inseamnă dacă visez ...

Ce NU trebuie sa faci SUB NICIO FORMA de Mihail si Gavril! Lucrul care este INTERZIS cu desavarsire! E PACAT mare sa faci asta
07/11/2019 16:03

  Ce nu trebuie să faci pe noiembrie, de Sfintii Mihail si Gavril.   Sfintii Mihail si Gavril este una dintre cele mai importante sărbători ale toamnei. Acesti doi sfinti sunt cinstiti ...

O stiinta milenara: zodiacul indian
08/09/2019 20:47

  In tara multiplelor stiinte, tehnici si experiente spirituale, demersul de cunoastere al naturii umane ce se bazeaza exclusiv pe folosirea horoscopului este primordial. Va prezentam deci acest zodiac ...

 Fazele lunii, zodiile si viata zilnica
08/09/2019 10:49

Cunoastem faptul ca in astrologie luna simbolizeaza principiul feminin, sufletul, calitatile psihice, sanatatea, sensibilitatea si inconstientul. Ea parcurge patru perioade (luna in descrestere,luna noua, lu ...

 Casele astrologice
07/09/2019 10:52

Casele astrologice sunt foarte importante atunci cand se face citirea unui horoscop. Pe parcursul vietii vei petrece mai mult timp in unele case astrologice dacat in altele. Casele pot determina daca esti o ...

BABA VANGA previziuni 2019 - predicții surprinzătoare
01/09/2019 10:01

  Descriere foto: BABA VANGA PREDICTII 2019   BABA VANGA previziuni 2019. Baba Vanga a făcut predictii pentru 2019. Desi a murit in 1996, ea a făcut predictii pană pentru secolul 51 cand, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei