Top 3 zodii în fața cărora nu ai curaj să sufli

default

Dimensiune font:

| 09-10-2015 20:43

Ai avut vreodată senzația că nu poți ieși de sub influența unei persoane indiferent ce eforturi supraomenești ai face? Ei bine, este posibilă să fie de vină zodia. Există semne din Horoscop care își manifestă autoritatea în orice împrejurare, iar cei de lângă ei nu se pot împotrivi.

Iată care sunt aceste zodii!

1.Leu
Considerați Regii Zodiacului, Leii sunt, așa cum le spune și numele, puternici, neînfricați, îndrăzneți, curajoși și au întotdeauna o alură regală, nobilă. Sunt independenți și dominanți și de aceea nimeni nu are curajul să sufle în fața lor. Fără excepție, cei cu care Leii interacționează încearcă să le intre în grații. Și asta pentru că reușesc întotdeauna să se impună, să inspire respect, datorită ambiției și a ambiâiei pozitive.

Este un lider înnăscut, care confirmă poziția prin acțiunile pe care le întreprinde, iar persoanele pe care le are în subordine îl iau drept exemplu.

Cu toate că este șeful tuturor, știe să se facă plăcut și să fie mereu în centrul atenției. Are simțul umorului, ceea ce îl ajută să-i atragă chiar și pe dușmani de partea lui. Desigur, și datorită faptului că aceștia nu-și doresc să fie pe lista celor pe care îi urăște.

2. Capricorn
Capricorn repezintă a zecea casă din zodiac, care simbolizează tatăl și deic, figura autoritară a căminului. Este totodată exemplu pentru succes în profesie, întotdeauna se alfă în poziție de conducere sau coordonare. Are, de asemenea, funcții legate de relații publice, interacționează cu oamenii, însă are o latură conservatoare și este familist. Întotdeauna va fi cel care face morală sau te ceartă pentru că nu ți-ai dus misiunea la bun sfârșit, ori care te anționează atunci când greșești. Se enervează mai ales atunci când este încălcată o tradiție sau un obicei pe care îl împământenise în firmă/familie/gașcă. Și asta pentru că pentru un capricorn încălcarea tradiției presupune schimbare, pe care un o tolerează foarte bine – pentru el schimbarea înseamnă nesiguranță și instabilitate. Se impune prin puterea cuvântului, dar și a influenței funcției și nu ai curaj să îl contrazici. Apropo de contrazis, faptul că le cam știe pe toate, îți taie din elan atunci când vrei să faci acest lucru. Nu îi prinzi niciodată pe picior greșit, mai ales pentru că poziția pe care o ocupă le oferă siguranță, încredere în propria persoană.

3. Berbec
Berbecii sunt firi agresive, războinice și puternice, așa cum este și Zeul Ares, de la care li se trage numele. Sunt agresivi și direcți atunci când vor să spună ceea ce gândesc. Curajul și îndrăzneala lor reprezintă un exemplu pentru ceilalți. Au întotdeauna inițiativă, sunt independenți și le place să aibă puterea de decizie. Sunt tipul de conducător care nu guvernează din umbră, ci își ghidează subalternii spre lumină. Reprezintă simbolul masculinității și cea mai bună meserie pentru ei este în domeniul militar sau al Justiției. Toată lumea ascultă de ei, pentru că sunt foarte disciplinați, însușire care impune respect în fața celorlalți. Sunt buni luptători și strategi, de aceea, cel mai bine, în cazul unei calamități, ascultă de un berbec. Întotdeauna va ști ce are de făcut pentru a supraviețui.De asemenea, Berbecul emană forță și poate deveni intimidant, motiv pentru care nu prea ai curaj să îl înfrunți. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

PORECLA SEXUALĂ a zodiei tale
26/06/2021 17:01

  Berbec – "Omul minutului" Acest semn de foc este cunoscut ca un jucător rapid, un impulsiv robust căruia ii place sexul pur şi mai puţin detaliile romantice care l-ar putea condimen ...

Schimbarea la care nu se aștepta o ZODIE. Astrolog: ”Va fi o nebunie!”-VIDEO
21/11/2019 08:41

 Pe parcursul lunii noiembrie, horoscopul dragostei capătă o nouă valentă pentru o zodie. „Venus in Săgetător inseamnă că iubirea capătă o nouă valentă, este mai pozitivă, este plină d ...

Cel mai mare păcat pe care îl fac femeile în timpul postului! Părintele Calistrat a transmis un mesaj
17/11/2019 10:14

Suntem in perioada Postului Crăciunului, iar părintele Calistrat vorbeste despre unul dintre păcatele mari pe care femeile il fac acum. Potrivit preotului, acestea ar trebui să fie mult mai atente la rugăc ...

​Horoscopul pentru marti 12 noiembrie 2019
12/11/2019 04:00

BERBEC Veti descoperi ca o situatie nu trebuie sa fie neaparat logica pentru a avea un final fericit. Inregistrati un varf de "incasari" fara precedent, din relatii comerciale la care nu va pricepeti ...

Ce înseamnă dacă visez că îmi cad dinții. Grijă mare!
11/11/2019 10:04

    Ce inseamnă dacă visez că imi cad dintii. Ar trebui să ai grijă! Cum se interpretează acest tip de vis. Iată la ce să fii atent.        Ce inseamnă dacă visez ...

Ce NU trebuie sa faci SUB NICIO FORMA de Mihail si Gavril! Lucrul care este INTERZIS cu desavarsire! E PACAT mare sa faci asta
07/11/2019 16:03

  Ce nu trebuie să faci pe noiembrie, de Sfintii Mihail si Gavril.   Sfintii Mihail si Gavril este una dintre cele mai importante sărbători ale toamnei. Acesti doi sfinti sunt cinstiti ...

O stiinta milenara: zodiacul indian
08/09/2019 20:47

  In tara multiplelor stiinte, tehnici si experiente spirituale, demersul de cunoastere al naturii umane ce se bazeaza exclusiv pe folosirea horoscopului este primordial. Va prezentam deci acest zodiac ...

 Fazele lunii, zodiile si viata zilnica
08/09/2019 10:49

Cunoastem faptul ca in astrologie luna simbolizeaza principiul feminin, sufletul, calitatile psihice, sanatatea, sensibilitatea si inconstientul. Ea parcurge patru perioade (luna in descrestere,luna noua, lu ...

 Casele astrologice
07/09/2019 10:52

Casele astrologice sunt foarte importante atunci cand se face citirea unui horoscop. Pe parcursul vietii vei petrece mai mult timp in unele case astrologice dacat in altele. Casele pot determina daca esti o ...

BABA VANGA previziuni 2019 - predicții surprinzătoare
01/09/2019 10:01

  Descriere foto: BABA VANGA PREDICTII 2019   BABA VANGA previziuni 2019. Baba Vanga a făcut predictii pentru 2019. Desi a murit in 1996, ea a făcut predictii pană pentru secolul 51 cand, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei