Topul zodiilor mincinoase

default

Dimensiune font:

| 15-11-2018 20:50

Cei care cred că adevărul e greu de spus și de suportat preferă să mintă cu nonşalanţă. Din punct de vedere astrologic, există zodii care au ridicat minciuna la rang de artă şi care nu se dau înapoi să cosmetizeze realitatea, dacă asta le avantajează.

 

 
Berbec: în conflict cu propria-i persoană
Nativul Berbec este agitat şi greu de stăpânit, din pricina impulsivităţii sale înnăscute. Minte fără să stea prea mult pe gânduri atunci când are interes. Uneori, ajunge să regrete, dar nu are curajul de a spune adevărul, aşa că se complace în minciună. Cu ajutorul ei, reuşeşte să iasă din multe situaţii dificile, dar pe termen lung neadevărurile îi pot afecta serios imaginea. Câteodată, îi dezamăgeşte pe cei din jur cu comportamentul său, chiar dacă poate are şi intenţii bune. Nu este un om rău la suflet şi nici cinic, dar este convins că minciuna e calea cea mai uşoară prin care obține ceea ce vrea, fără să rănească pe nimeni. În viziunea lui, nu e nimic greșit a omite câte ceva, pe ici, pe colo. Cum îţi dai seama că te minte un nativ Berbec? Privirea îl trădează.

Gemeni: manipularea, o aventură
Nativul Gemeni gândeşte una, dar face alta. Nu se poate decide în ce direcţie s-o ia şi nici nu ştie ce i se potriveşte. În relaţiile amoroase, minte cel mai mult, asta din cauza firii sale duale și pentru faptul că îi place să se joace cu mintea celuilalt. Pentru el, minciuna este un joc, un exercițiu de inteligență, un mijloc – inocent, crede nativul – pentru a-și atinge scopul. Niciun gest nu îl trădează, nici măcar mimica, căci ştie toate tehnicile de manipulare. Când se plictiseşte, renunţă brusc la plasa pe care o țese în jurul victimei, dar își găsește imediat alta, pe care o poate minți la fel de convingător. Iubitei lui ar fi în stare să îi promită şi luna de pe cer, doar ca să se amuze văzând-o la picioarele lui. Nativul Gemeni nu înşală din lipsa sentimentelor, ci de dragul aventurii. Nu se căiește după ce a călcat strâmb, ci e gata s-o ia de la capăt. Prin urmare, nu-ți fă iluzii, nu se va schimba niciodată! Îl poți prinde cu fofârlica doar dacă-l urmărești pas cu pas.

Leu: exagerează din mândrie
Îi place să mintă, dar nu pentru a face rău celor din jur, ci pur şi simplu pentru că vrea să pară ceea ce nu e. Îi place să se dea mare și tare, fiindcă are un orgoliu nemăsurat. De multe ori, ajunge să se laude cu lucruri pe care nu le-a făcut sau care nu sunt atât de măreţe precum le prezintă, doar pentru a da bine în faţa audienței. În viziunea lui, exagerarea nu este o minciună, aşa că nu se sfieşte să mintă ori de câte ori are ocazia. Se hrăneşte admirația celor din jur şi îi place să fie apreciat, ba chiar venerat tot timpul. Este o persoană vanitoasă și se pune pe primul loc întotdeauna. Deşi e expert în minciună, nu poate fi minţit cu uşurinţă. Recunoaşte de la distanţă un mincinos şi nu se încrede în oricine.

Săgetător: totul e un joc
Misterios şi şarmant, nativul Săgetător domină în orice tip de relaţie pe şi caută mereu o pradă sau o victimă care să îi satisfacă apetitul de vânătoare. Cunoaşte toate tehnicile de seducţie şi vrea să îşi acapareze complet interlocutorul, chiar dacă acest lucru presupune şi recursul la minciună. Nu minte doar de dragul conversaţiei, ci şi pentru a vedea cât de naivi sunt cei care aleg să se încreadă în vorbele sale. Încrederea pe care o citește de pe feţele oamenilor îl fascinează şi îi dă elan să mintă în continuare şi mai mult. Uneori, nativul duce minciuna mai departe şi o transformă într-o poveste cu iţe încurcate, din care nici el nu mai ştie cum să iasă. Poate fi prins cu mâța-n sac dacă are scăpări sau dacă nu îşi mai aminteşte ce scuze a folosit. În caz că e demascat, va face tot posibilul să nege acuzaţiile şi să pretindă că totul e o înscenare.

Ştiai că…
....la polul opus, printre cele mai sincere zodii se numără nativii Fecioară şi Capricorn, care preferă să spună totul în faţă, fără să stea pe gânduri? Aceşti nativi nu îşi irosesc timpul cu minciuni, chiar şi cu preţul de a răni pe cineva cu francheţea lor.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
PORECLA SEXUALĂ a zodiei tale
26/06/2021 17:01

  Berbec – "Omul minutului" Acest semn de foc este cunoscut ca un jucător rapid, un impulsiv robust căruia ii place sexul pur şi mai puţin detaliile romantice care l-ar putea condimen ...

Schimbarea la care nu se aștepta o ZODIE. Astrolog: ”Va fi o nebunie!”-VIDEO
21/11/2019 08:41

 Pe parcursul lunii noiembrie, horoscopul dragostei capătă o nouă valentă pentru o zodie. „Venus in Săgetător inseamnă că iubirea capătă o nouă valentă, este mai pozitivă, este plină d ...

Cel mai mare păcat pe care îl fac femeile în timpul postului! Părintele Calistrat a transmis un mesaj
17/11/2019 10:14

Suntem in perioada Postului Crăciunului, iar părintele Calistrat vorbeste despre unul dintre păcatele mari pe care femeile il fac acum. Potrivit preotului, acestea ar trebui să fie mult mai atente la rugăc ...

​Horoscopul pentru marti 12 noiembrie 2019
12/11/2019 04:00

BERBEC Veti descoperi ca o situatie nu trebuie sa fie neaparat logica pentru a avea un final fericit. Inregistrati un varf de "incasari" fara precedent, din relatii comerciale la care nu va pricepeti ...

Ce înseamnă dacă visez că îmi cad dinții. Grijă mare!
11/11/2019 10:04

    Ce inseamnă dacă visez că imi cad dintii. Ar trebui să ai grijă! Cum se interpretează acest tip de vis. Iată la ce să fii atent.        Ce inseamnă dacă visez ...

Ce NU trebuie sa faci SUB NICIO FORMA de Mihail si Gavril! Lucrul care este INTERZIS cu desavarsire! E PACAT mare sa faci asta
07/11/2019 16:03

  Ce nu trebuie să faci pe noiembrie, de Sfintii Mihail si Gavril.   Sfintii Mihail si Gavril este una dintre cele mai importante sărbători ale toamnei. Acesti doi sfinti sunt cinstiti ...

O stiinta milenara: zodiacul indian
08/09/2019 20:47

  In tara multiplelor stiinte, tehnici si experiente spirituale, demersul de cunoastere al naturii umane ce se bazeaza exclusiv pe folosirea horoscopului este primordial. Va prezentam deci acest zodiac ...

 Fazele lunii, zodiile si viata zilnica
08/09/2019 10:49

Cunoastem faptul ca in astrologie luna simbolizeaza principiul feminin, sufletul, calitatile psihice, sanatatea, sensibilitatea si inconstientul. Ea parcurge patru perioade (luna in descrestere,luna noua, lu ...

 Casele astrologice
07/09/2019 10:52

Casele astrologice sunt foarte importante atunci cand se face citirea unui horoscop. Pe parcursul vietii vei petrece mai mult timp in unele case astrologice dacat in altele. Casele pot determina daca esti o ...

BABA VANGA previziuni 2019 - predicții surprinzătoare
01/09/2019 10:01

  Descriere foto: BABA VANGA PREDICTII 2019   BABA VANGA previziuni 2019. Baba Vanga a făcut predictii pentru 2019. Desi a murit in 1996, ea a făcut predictii pană pentru secolul 51 cand, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei