TRADIȚII de SFÂNTUL ȘTEFAN. Ce e bine să faci în 26 decembrie

default

Dimensiune font:

| 27-12-2014 15:48

Sfântul Ștefan a fost un tânăr frumos cu un suflet deosebit. Ce rostea îndeplinea prin faptă. Ștefan este un nume purtat de patru sute de mii de români ce duc mai departe cuvântul sfânt al celui ce a fost omorât cu pietre pentru credința în Dumnezeu.
TRADIȚII de SFÂNTUL ȘTEFAN. Tradiția spune că persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase, este bine să aducă în casa lor o icoană sființită în această zi cu Sfântul Ştefan.
TRADIȚII de SFÂNTUL ȘTEFAN. Tot astăzi, se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart şi persoanelor tinere, care poartă numele primului mucenic Ştefan.
TRADIȚII de SFÂNTUL ȘTEFAN. În Muntenia, în unele zone, se prepară pâinile lui Ștefan, ce simbolizează pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ștefan. Pâinile, ca niște chifle mici, se prepară dintr-un aluat asemănător celui de cozonac și se ung cu miere. Se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci.
TRADIȚII de SFÂNTUL ȘTEFAN. De Sfântul Ștefan, se împart mucenici cu miere și nucă.
TRADIȚII de SFÂNTUL ȘTEFAN. Împăcările sunt binevenite în 26 decembrie pentru sporul casei și sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate.
TRADIȚII de SFÂNTUL ȘTEFAN. Numele Sfântului Ștefan îl poartă 300.000 de bărbați și 100.000 de femei.
TRADIȚII de SFÂNTUL ȘTEFAN. Sfântul Ștefan era un tânăr frumos, cu un suflet deosebit. Profund, bun orator și un remarcabil psiholog, Sfântul Ștefan era înzestrat cu un sentiment religios excepţional de cald şi de puternic. Rar puteai întâlni un suflet atât de delicat pentru un om cu o personalitate atât de puternică. Ceea ce rostea prin cuvânt îndeplinea prin faptă.
TRADIȚII de SFÂNTUL ȘTEFAN. A predicat învățăturile lui Iisus și a atras atenția fariseilor, astfel că a fost condamnat la moarte, prin uciderea cu pietre, de autoritățile iudaice din Ierusalim, fiind primul martir creștin. Se spune că, în timp ce în el se aruncau pietre, ceva mai departe priveau, dându-i puterea de a suferi cu demnitate acest martiriu, Maica Domnului, însoţită de Sfântul Ioan: "O, cât îi era de dulce moartea, Sfântului, celui dintâi mucenic, cu toate că se afla într-acea crudă ucidere cu pietre - căci privea la patimile lui din înălţimile cereşti, prea dulcele Iisus - iar din dealurile pământeşti, prea dulcea Mamă, împreună cu iubitul ucenic".
TRADIȚII de SFÂNTUL ȘTEFAN. Pe colina de la capătul Văii Iosafat, la biserica ridicată în cinstea Sfântului Ştefan, vin şi se roagă creştini din toată lumea. Iar în apropierea bisericii se află una dintre cele şapte porţi ale cetăţii, cu numele Sfântului, poarta prin care a fost scos din cetate şi ucis cu pietre.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
PORECLA SEXUALĂ a zodiei tale
26/06/2021 17:01

  Berbec – "Omul minutului" Acest semn de foc este cunoscut ca un jucător rapid, un impulsiv robust căruia ii place sexul pur şi mai puţin detaliile romantice care l-ar putea condimen ...

Schimbarea la care nu se aștepta o ZODIE. Astrolog: ”Va fi o nebunie!”-VIDEO
21/11/2019 08:41

 Pe parcursul lunii noiembrie, horoscopul dragostei capătă o nouă valentă pentru o zodie. „Venus in Săgetător inseamnă că iubirea capătă o nouă valentă, este mai pozitivă, este plină d ...

Cel mai mare păcat pe care îl fac femeile în timpul postului! Părintele Calistrat a transmis un mesaj
17/11/2019 10:14

Suntem in perioada Postului Crăciunului, iar părintele Calistrat vorbeste despre unul dintre păcatele mari pe care femeile il fac acum. Potrivit preotului, acestea ar trebui să fie mult mai atente la rugăc ...

​Horoscopul pentru marti 12 noiembrie 2019
12/11/2019 04:00

BERBEC Veti descoperi ca o situatie nu trebuie sa fie neaparat logica pentru a avea un final fericit. Inregistrati un varf de "incasari" fara precedent, din relatii comerciale la care nu va pricepeti ...

Ce înseamnă dacă visez că îmi cad dinții. Grijă mare!
11/11/2019 10:04

    Ce inseamnă dacă visez că imi cad dintii. Ar trebui să ai grijă! Cum se interpretează acest tip de vis. Iată la ce să fii atent.        Ce inseamnă dacă visez ...

Ce NU trebuie sa faci SUB NICIO FORMA de Mihail si Gavril! Lucrul care este INTERZIS cu desavarsire! E PACAT mare sa faci asta
07/11/2019 16:03

  Ce nu trebuie să faci pe noiembrie, de Sfintii Mihail si Gavril.   Sfintii Mihail si Gavril este una dintre cele mai importante sărbători ale toamnei. Acesti doi sfinti sunt cinstiti ...

O stiinta milenara: zodiacul indian
08/09/2019 20:47

  In tara multiplelor stiinte, tehnici si experiente spirituale, demersul de cunoastere al naturii umane ce se bazeaza exclusiv pe folosirea horoscopului este primordial. Va prezentam deci acest zodiac ...

 Fazele lunii, zodiile si viata zilnica
08/09/2019 10:49

Cunoastem faptul ca in astrologie luna simbolizeaza principiul feminin, sufletul, calitatile psihice, sanatatea, sensibilitatea si inconstientul. Ea parcurge patru perioade (luna in descrestere,luna noua, lu ...

 Casele astrologice
07/09/2019 10:52

Casele astrologice sunt foarte importante atunci cand se face citirea unui horoscop. Pe parcursul vietii vei petrece mai mult timp in unele case astrologice dacat in altele. Casele pot determina daca esti o ...

BABA VANGA previziuni 2019 - predicții surprinzătoare
01/09/2019 10:01

  Descriere foto: BABA VANGA PREDICTII 2019   BABA VANGA previziuni 2019. Baba Vanga a făcut predictii pentru 2019. Desi a murit in 1996, ea a făcut predictii pană pentru secolul 51 cand, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei