10.000 de fermieri, buni de plată din cauza subvenţiilor nemeritate
Dimensiune font:
* valoarea totală a sumei ce urmează a fi încasată depăşeşte 10 milioane de lei
În Neamţ sunt, în acest moment, peste 10.000 de fermieri care trebuie să returneze subvenţiile. Debitul s-a adunat în timp, fiind vorba de plăţi derulate pe parcursul câtorva ani. Motivele de returnare a banilor sunt neconcordanţele dintre suprafeţele înscrise în acte şi cele găsite la verificările făcute la faţa locului. Situaţia din Neamţ nu diferă de cea de la nivel naţional, peste tot în ţară fiind oameni care au de dat bani înapoi la APIA.
6 tipuri de sancţiuni
Din acest an, au apărut sancţiuni noi, foarte severe, aplicate în cazul subvenţiilor necuvenite. În vizor au intrat mai multe tipuri de subvenţii, fiind vorba de sprijinul financiar acordat pentru zona montană defavorizată, de sprijinul pentru zonele defavorizate, altele decât zona montană, plăţile de agromediu, precum şi pentru nerespectarea eco-condiţionalităţii în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă. Cuantumul noilor sancţiuni depinde de natura faptelor: neglijenţă, rea intenţie, repetiţia şi amploarea abaterilor, amploarea, gravitatea şi persistenţa acestora. Pentru fiecare tip de subvenţie, sunt stabilite 6 categorii de sancţiuni. Calculul sumei de plată şi al sancţiunilor de reducere şi excludere se efectuează ţinând cont de suprafaţa determinată a fermei, în urma tuturor controalelor.
Valoarea sancţiunilor nu trebuie să depăşească suma totală a subvenţiilor acordate fermierului. Toate cazurile de neconformitate, pasibile de sancţiuni, vor fi aduse, în scris, la cunoştinţa fermierilor.
Emilia Savin
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau