15 case noi îşi aşteaptă locatarii
Dimensiune font:
După aproape o săptămână de activitate intensă pe şantierul Asociaţiei Habitat pentru Umanitate din Rădăuţi, ieri s-a încheiat o acţiune la care au participat aproape o mie de voluntari. Ei au ridicat 15 case pentru persoanele nevoiaşe din municipiul şi din zona Rădăuţi. Directorul executiv al acestei asociaţii, Gheorghe Lazăr, a precizat că zilnici au participat 150-200 de voluntari, unii veniţi chiar din Statele Unite ale Americii. Beneficiarii vor fi familiile în nevoie din Rădăuţi, şi din localităţile învecinate. ,,În afara voluntarilor care au participat la acţiunea noastră, am primit sprijin şi de la mai multe firme. A fost o mobilizare de forţe destul de mare”, a spus Lazăr. Ana-Maria BLANARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau