30.000 de copii vor învăţa în şcoli insalubre

default

Dimensiune font:

| 12-09-2016 05:10

Peste 30.000 de elevi din judeţul Suceava vor învăţa şi în acest an în şcoli neautorizate din punct de vedere sanitar * Suceava ocupă în continuare primul loc pe ţară ca număr de unităţi de învăţământ cu WC-ul în curte * din 777 de unităţi, Direcţia de Sănătate Publică nu a autorizat decât 461

 

S-a vorbit mult despre infrastructura precară a şcolilor din judeţul Suceava, dar, din păcate, s-a făcut puţin. La începutul lunii iulie, Prefectura a găzduit o şedinţă pe această temă. La masă au stat atunci reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar, Direcţiei de Sănătate Publică, Gărzii de Mediu şi Consiliului Judeţean. Prefectul Constantin Harasim a solicitat, în premieră, ca primarilor să li se dea termene pentru intrarea în legalitate a şcolilor din subordine, iar în caz contrar să se aplice sancţiuni. „Cred că suntem judeţul cu cele mai multe şcoli neautorizate şi ne propunem să facem măsuri concrete”, a declarat, pe 5 iulie, Constantin Harasim. Numai că drumul de la vorbe la fapte este lung, iar măsurile concrete nu s-au arătat.

Citeşte şi

Dosarul APIA, doar un foc de paie EXCLUSIV

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) nu a dat publicităţii o statistică referitoare la numărul şcolile şi grădiniţele care au obţinut autorizaţia sanitară de funcţionare în acest an. Pe de altă parte, conducerea Inspectoratului a anunţat la mijlocul lunii august că unele unităţi de învăţământ din judeţul Suceava vor fi desfiinţate, din cauza reducerii numărului de copii. Şeful ISJ, profesorul Gheorghe Lazăr, a afirmat că „este vorba despre Grădiniţa cu Program Normal Săndeni (Dolhasca) şi şapte şcoli primare din Cotîrgaşi (Broşteni), Brădăţel (Horodniceni), Lunca (Zamostea), Dumbrăviţa, Ciumuleşti şi Movileni (toate din comuna Vadu Moldovei) şi Pădureni (Siret)”. El a mai spus că Şcoala Gimnazială din Păltinoasa şi-a pierdut personalitatea juridică pentru că numărul de elevi a scăzut sub 300 şi a devenit structură arondată Şcolii Gimnaziale „Bogdan Vodă” din localitatea Capu Codrului. De asemenea, două şcoli gimnaziale din Petia (Buneşti) şi, respectiv, Deleni (Pârteştii de Jos) se transformă în şcoli primare. Potrivit profesorului Lazăr, ca urmare a restructurării reţelei şcolare de către autorităţile locale, începând cu noul an şcolar vor fi înfiinţate Grădiniţa cu Program Normal nr.2 Voitinel şi Şcoala Primară Podu Coşnei (Poiana Stampei).

Autorizarea şcolilor costă 84 de milioane de lei

Gheorghe Lazăr a mai spus că suma necesară pentru autorizarea sanitară şi ISU a şcolilor care vor funcţiona în anul şcolar 2016 -2017 ar fi de 84 de milioane de lei. Pe de altă parte, la sfârşitul lunii iulie, Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur a anunţat că Guvernul va aloca 60 de milioane de lei pentru civilizarea şcolilor, numai că banii nu au fost alocaţi încă. Aspectul a fost taxat ieri de liderii PMP Suceava. „Peste două săptămâni de zile începe un nou an şcolar. Pe 28 iulie, preşedintele CJ declara că învăţământului sucevean i s-au alocat aproape 13,5 milioane de euro, fonduri ce trebuiau folosite la lucrări şi modernizări care să ducă la primirea avizelor necesare. Cer inspectorului general şcolar să explice părinţilor ce s-a întâmplat cu banii şi de ce sunt mai puţine şcoli avizate faţă de anul trecut. Îi cer prefectului, ca reprezentant al Guvernului, să ia poziţie şi să clarifice acest lucru. Şi cerem explicaţii şi preşedintelui Consiliului Judeţean ”, a declarat Corneliu Popovici, preşedintele PMP Suceava. Oana ŞLEMCO

 

Dintr-un total de 1.067 de corpuri de clădire, 259 mai au nevoie de autorizaţie de la ISU” - Gheorghe Lazăr, şeful Inspectoratului Şcolar

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei