4 milioane de euro pentru persoanele cu handicap
Dimensiune font:
La nivelul judeţului Neamţ figurează, în evidenţele DGASPC Neamţ, 19.382 de persoane cu handicap, dintre care 1.082 sunt instituţionalizate. Sumele achitate au ajuns la 18 milioane de lei, respectiv 4 milioane de euro.
În primele trei luni ale acestui an, au fost depuse 1.866 de dosare de încadrare în grad de handicap, fiind evaluate 1.659 de persoane, dintre care 302 la domiciliu. Ca urmare, au fost predate Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap 1.661 de dosare, diferenţa provenind din lunile anterioare, 32 dintre acestea fiind clasate, fie pentru că beneficiarii au decedat, fie pentru că nu se mai încadrau în criteriile de emitere a unui certificat de handicap.
Statistică tristă
În total, în primul trimestru din 2016, au fost emise 1.560 de certificate de încadrare în grad de handicap, dintre care 631 au fost cazuri noi, iar 929 au fost certificate revizuibile. Potrivit legii, persoanele cu dizabilităţi au dreptul la: indemnizaţie lunară, indiferent de venituri în valoare de 234 lei, pentru adultul cu handicap grav, şi de 193 lei, pentru adultul cu handicap accentuat; buget complementar lunar, indiferent de venituri: 106 lei, pentru adultul cu handicap grav, 79 lei, pentru adultul cu handicap accentuat, şi 39 lei, pentru adultul cu handicap mediu; indemnizaţie însoţitor pentru persoanele cu handicap vizual: 969 lei. „Cea mai mare sumă plătită în primul trimestru a fost reprezentată de plata indemnizaţiei lunare pentru 9.293 de persoane cu handicap accentuat, (5,44 milioane lei), iar pentru plata indemnizaţiei de însoţitor pentru 1.331 de nevăzători s-au achitat 3,92 milioane de lei. Prin intermediul primăriilor de domiciliu se asigură asistenţă pentru persoanele cu dizabilităţi gradul grav, la data de 31.03.2016 fiind în evidenţă 910 asistenţi personali (aceştia fiind angajaţi ai primăriilor)”, au informat cei de la DGASPC Neamţ.
Tot mai multe persoane cu probleme
Pe parcursul primului trimestru s-au eliberat 33.504 bilete şi legitimaţii de transport gratuit dintre care 26.506 au fost bilete auto, 6.998 bilete CFR şi 211 legitimaţii pentru transport urban. 423 de persoane cu handicap sau reprezentanţii legali ai acestora au beneficiat de scutire de la plata rovinietei, iar 33 de persoane cu dizabilităţi beneficiază de credite bancare cu dobânzi suportate din bugetul de stat pentru achiziţionarea unui mijloc de transport sau pentru adaptarea locuinţei.
„Îmbătrânirea populaţiei, apariţia unor boli grave tot mai des sau la vârste mai tinere, unele modificări legislative precum şi accesul mai facil la servicii medicale sunt cauzele principale ale creşterii numărului de persoane cu dizabilităţi. Este evident că, de la o lună la alta, numărul persoanelor cu handicap creşte şi de aceea, este foarte important ca şi serviciile acordate acestora să fie adaptate cât mai repede. În ciuda progreselor înregistrate în domeniu, mai sunt multe de făcut pentru ameliorarea vieţii persoanelor cu dizabilităţi. Avem nevoie ca şcolile şi piaţa muncii să devină accesibile lor, dar este, mai ales, nevoie de o schimbare a mentalităţii, astfel încât aceste persoane să nu mai fie discriminate”, a declarat Cristina Păvăluţă, directorul DGASPC Neamţ.
Andreea AMARIEI
5,44 milioane de lei
Aceasta este suma plătită pentru indemnizaţiile lunare ale persoanelor cu handicap.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau