40 de case construite în doar 5 zile
Dimensiune font:
S-a dat startul înscrierii voluntarilor pentru cea mai amplă acţiune de acest fel din România * nu mai puţin de 40 de case vor fi ridicate, în Bacău, în doar cinci zile, în cadrul Big Build 2016
Habitat for Humanity împreună cu 800 de voluntari internaţionali şi români vor construi 40 de case în doar 5 zile, în Bacău. Sunt aşteptaţi să participe voluntari din întreaga lume. „Fii şi tu unul dintre bigbuilderii din acest an şi înscrie-te la cea mai tare experienţă de voluntariat din România. Cu sprijinul tău, putem schimba viaţa a 40 de familii care acum locuiesc în condiţii inadecvate unui trai decent şi sănătos”, au declarat reprezentanţii Habitat for Humanity.
Big Build 2016 va marca Ziua Mondială a Locuirii şi 40 de ani de la înfiinţarea organizaţiei Habitat for Humanity în lume.
„În prima zi, pe şantier vor fi doar fundaţiile, iar în ziua a cincea, vom înmâna celor 40 de familii cu venituri mici cheile caselor la care au visat toată viaţa”, au mai spus cei de la Habitat for Humanity.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau