50.000 lei amendă pentru lipsa autorizaţiei I.S.U.
Dimensiune font:
Reprezentanţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ vor aplica, începând cu 1 octombrie, amenzi usturătoare pentru lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu. Dacă până acum, amenzile aveau un cuantum cuprins între 2.500 şi 5.000 lei, începând cu 1 octombrie, “punerea în funcțiune, fără obținerea autorizației de securitate la incendiu, a construcțiilor și amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare/schimbare de destinație, atrage după sine aplicarea sancțiunilor contravenționale, cu amenzi cuprinse între 20.000 – 50.000 lei”, precizează reprezentanţii I.S.U. Neamţ. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, autorizația de securitate la incendiu reprezintă actul administrativ emis, în baza legii, de inspectoratul pentru situații de urgență, prin care se certifică, în urma verificărilor în teren și a documentelor privind realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, îndeplinirea cerinței esențiale - securitate la incendiu - la construcții, instalații tehnologice și alte amenajări. “Având în vedere prevederile din Legea nr. 146/2017 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 17/2016 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 30 alin. (41) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, vă reamintim faptul că, pe data de 30 septembrie 2017, termenul pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu a expirat”, se mai arată în documnetul emis de I.S.U. Neamţ. Obligația obținerii autorizației de securitate la incendiu revine beneficiarului investiției ori persoanei fizice sau juridice care finanțează și realizează investiții noi sau intervenții la construcțiile existente. Până la obținerea autorizației de securitate la incendiu, răspunderea pentru funcționarea construcțiilor și amenajărilor din punct de vedere al asigurării cerinței de securitate la incendiu revine exclusiv beneficiarilor investițiilor. În cazul în care se constatată încălcări grave ale cerințelor de securitate la incendiu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență poate decide aplicarea sancțiunii complementare de oprire a funcționării ori utilizării construcțiilor/amenajărilor (pentru categoriile de clădiri cu destinația de comerț, cultură sau turism, și de aplicare a amenzilor contravenționale cuprinse între 30.000 - 100.000 lei. La nivelul județului Neamț în primele opt luni ale anului 2017, s-au înregistrat 514 solicitări în vederea emiterii avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu. În urma verificării documentațiilor tehnice și a lucrărilor din teren au fost emise 90 de avize de securitate la incendiu și 54 de autorizații de securitate la incendiu. De asemenea, în perioada 01 ianuarie – 31 august a.c., inspectorii de prevenire ai ISU Neamț au derulat 773 de acțiuni de îndrumare și control, pe timpul cărora au aplicat 192 de amenzi în cuantum de 202.000 de lei. Gianina Buftea
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau