50 de milioane de euro pentru reabilitarea termoficării

default

Dimensiune font:

| 29-09-2016 09:55

 

Administraţia locală a Sucevei doreşte ca jumătate din banii pentru reabilitarea reţelelor termice să fie atrasă din fonduri guvernamentale, iar cealaltă jumătate să provină din fonduri europene

 

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava a avut întrevederi cu oficialii Ministerului Proiectelor Europene şi cei ai Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în urma discuţiilor fonduri de zeci de milioane de euro urmând fi atrase şi cheltuite pentru reabilitarea sistemului se transport şi distribuire a agentului termic, cât şi a punctelor termice de pe raza reşedinţei de judeţ. Lungu a precizat că, având o centrală de producere a energiei termice pe biomasă, iniţial Suceava putea avea acces mai facil la fonduri europene, însă lucrurile s-au schimbat odată cu publicarea ghidului solicitantului aferent Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM). „Iniţial am avut o axă separată, însă s-a tot schimbat strategia în ceea ce priveşte energia verde. În 2014, în faza de proiect era o axă separată pentru energie curată şi eficienţă energetică, Primăria Suceava fiind avantajată de faptul că aceasta era destinată centralelor termice pe biomasă şi biogaz, inclusiv producţie, transport şi distribuţie. Însă, atunci când a ieşit ghidul definitiv, au fost puşi toţi la un loc, în axa privind creşterea eficienţei energetice la nivelul sistemelor de termoficare. Deci nu mai avem axă separată pe biomasă şi biogaz, ceea ce înseamnă că trebuie să concurăm cu toate oraşele din România, care au proiecte pe reabilitare termică. Tocmai de aceea, am avut o discuţie la Autoritatea de Management din cadrul POIM şi am primit asigurări că ni se vor da bani”, a reliefat edilul-şef sucevean.

Citește și

Noi probleme la pârtia de schi de pe Rarău

De unde vor veni banii

Lungu apreciază că prin proiectul depus în cadrul axei amintite a Programului Operaţional Infrastructură Mare, Primăria Suceava va atrage o finanţare nerambursabilă de 25 de milioane de euro. Încă 25 de milioane de euro ar urma să vină în Suceava în baza Programului guvernamental „Termoficare 2006-2020”, primarul Ion Lungu semnând, în acest sens, un acord cadru cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Astfel, conform acestui din urmă acord, cu finanţarea de la POIM, cât şi cu participare de la bugetul local, în sistemul centralizat de termoficare din Suceava vor fi investite sumele de 18 milioane de euro în 2017; 21,6 milioane de euro în 2018; 25,92 de milioane de euro în 2019 şi 31,1 de milioane de euro în 2020, totalul ridicându-se la 96,62 de milioane de euro. „În concluzie, vrem ca jumătate din banii pentru reabilitarea reţelelor termice să o atragem din fonduri guvernamentale, iar cealaltă jumătate să provină din fonduri europene”, a conchis Ion Lungu, potrivit căruia reţelele de transport şi distribuţie din capitala de judeţ au fost deja reabilitate în proporţie de 35%.

Lidia DIACONU

Sper în continuare să putem moderniza acest sistem de transport şi distribuţie, să-l putem clarifica din punct de vedere patrimonial cu cei de la Termica” - primarul Ion Lungu

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei