81.000 de elevi nemțeni s-au întors la şcoală
Dimensiune font:
Astăzi, după trei luni de vacanţă, clopoţelul a sunat şi pentru cei peste 81.000 de copii și elevi nemțeni. La festivităţile de deschidere a noului an şcolar, au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, care au urat elevilor şi cadrelor didactice mult succes şi putere de muncă. Prefectul Vlad Angheluță a participat la festivitățile de deschidere a anului școlar la Colegiul Național „Piatra Neamț”, Şcoala generală Magazia - Crăcăoani și Liceul Tehnologic „Vasile Conta” Târgu Neamţ. Culiță Tărâță, președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț a fost prezent la Colegiul Național „Roman Vodă”. Și cei doi secunzi ai administrației nemțene au fost prezenți la festivitățile de deschidere a noul an școlar la mai multe unități de învățământ din județ. Astfel, vicepreședintele Emilia Arcan a urat mult succes elevilor de la Școala nr. 3 din Piatra Neamț, celor din Bicaz și Valea Muntelui, iar vicepreședintele Dan Manoliu a fost prezent la Colegiul Național „Vasile Sav”, Colegiul Național „Danubiana” și Școala nr.8. „Am ținut neapărat să fiu prezent la acest început de an școlar la Colegiul Național Petru Rareș, pentru că reprezintă un fanion, un model de bune practici pentru învățământul nemțean”, a declarat Vlad Angheluță, prefectul județului Neamț. Și Dragoș Chitic, viceprimarul municipiului Piatra Neamţ, a fost prezent la festivitățile de la Colegiul Național „Petru Rareș”; pentru a adresa urări de bine: „Este începutul unui nou an școlar și vreau să adresez din partea municipalității pietrene, cât și din partea mea personal, urări de bine la început de drum, tuturor elevilor, cadrelor didactice și părinților. Să aibă un an bun și să conștientizeze faptul că, dacă ai carte ai parte.”
Luminița Vârlan, fost inspector școlar general, actualmente director al Colegiului Național „Petru Rareș”: „Le doresc elevilor sănătate, putere de muncă, echilibru în tot ceea ce fac, între eficiență, dedicație, realizare. Și, fără îndoială să nu uite că sunt foarte tineri și trebuie să se bucure de anii pe care îi au, dar este o perioadă din viață, așa numita perioadă a acumulărilor, pe care fără îndoială trebuie să o dedice școlii. Noi, profesorii, vom fi alături de ei”.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau