„Am luat bătaie! Şi? O să retrogradăm. Şi?”
Dimensiune font:
Finanţatorul echipei FC Botoşani, omul de afaceri Valeriu Iftime, a declarat, după înfrângerea pe teren propriu în faţa Concordiei Chiajna, că fotbalul trebuie tratat ca un sport în care se pot întâmpla multe, inclusiv retrogradarea.
În momentul de faţă, FC Botoşani vine după 7 meciuri consecutive fără victorie şi se află pe loc de baraj. Iftime a precizat că nu ar fi nicio problemă dacă FC Botoşani ar retrograda. „Să nu credeţi că mă leagă o prietenie sau o afecţiune specială de un antrenor. Eu am schimbat foarte greu antrenorul şi îl schimb doar când are o problemă cu lotul. La ora actuală este o relaţie super bună. Echipa a jucat fotbal. Am luat o bătaie. Şi? O să mai luăm cinci bătăi, o să batem şi noi pe alţii. O să retrogradăm. Şi? Ăsta e fotbalul. E adevărat că oamenii vor victorii, toţi vrem victorii dar trebuie să şi poţi. Campionatul e strâns. Nu am nicio frică de următorul meci. Ce dacă ne bate Voluntari? Noi scoatem toţi morţii din mormânt. Am scos Iaşiul când era în dezastru, Chiajna în dezastru, urmează Voluntari în dezastru, Dinamo e în dezastru”, a declarat Valeriu Iftime.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau