A apărut „turistul UPU”!
Dimensiune font:
* în minivancanţa de 15 august a fost ca de Crăciun la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon” * au fost înregistrate peste 300 de cazuri în doar 24 de ore * mulţi dintre cei prezentaţi la UPU au fost persoane vârstnice, peste 80 de ani * mai nou, au apărut cazuri de persoane care vin din străinătate, direct de la aeroport, pur şi simplu pentru a-şi face analizele la Urgenţe!
Minivacanţa prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului – 15-20 august, a umplut camera de gardă de la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon”. „În fiecare dintre ultimele patru zile, numărul de cazuri a depăşit, din nou, 300 de pacienţi, ca în zilele de după Crăciun şi Revelion, deşi este mijlocul lunii august. Normal, în fiecare an prezentările la UPU scădeau în această perioadă... Acum au fost zile libere şi cum alte cabinete şi policlinici nu au lucrat, oamenii - fie că sunt din Iaşi sau Vaslui, au venit la Urgenţe”, a precizat Diana Cimpoieşu, coordonator Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului „Sfantul Spiridon” şi SMURD Iaşi. Aceasta a adăugat că multe dintre cazuri au fost determinate de consumul de alcool, de la căzături pe stradă, come etilice până la pancreatite acute.
Astfel, un bărbat de 54 de ani din Negreşti, judeţul Vaslui, a ajuns în camera de gardă după ce a căzut de pe scară, de la o înălţime de 2 metri. Bărbatul a fost diagnosticat cu contuzie umăr stâng şi de bazin, şoc toraco-abdominal şi a fost transportat la Spitalul de Neurochirurgie.
Şi pentru un tânăr din Răducăneni, judeţul Iaşi, minivacanţa nu a avut un final fericit. Acesta a fost victima unei agresiuni, cel mai probabil generată de consumul de alcool. După ce a fost bătut cu biciul, tânărul s-a ales cu un traumatism la ochiul stâng şi a fost internat la Secţia de Oftalmologie.
Un alt bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Leţcani, s-a ales cu un politraumatism sever în urma unui accident rutier, mai exact cu o contuzie toracico-abdominală şi de coloană cervicală, ceea ce a necesitat o intervenţie chirurgicală în regim de urgenţă.
Foarte mulţi însă dintre cei prezentaţi la UPU au fost persoane vârstnice, peste 80 de ani, dar şi cetăţeni din diaspora. „O tânără din Spania s-a oprit la UPU Spitalul Sfântul Spiridon direct de la Aeroport, cu trolerul după ea. A venit pur şi simplu să-şi facă analizele, să vadă dacă este sau nu sănătoasă. Tânăra nu prezenta nicio problemă medicală”, a mai adăugat Diana Cimpoieşu. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau