„Bacăul - Capitala rezistenţei şi victoriilor întregirii naţionale”
Dimensiune font:
Pentru ca şi judeţul Bacău să fie la înălţimea importantelor evenimente petrecute în urmă cu o sută de ani, Consiliul Judeţean Bacău, în parteneriat cu filiala Asociaţiei Generale a Arhiviştilor din România, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala judeţeană „Col. Corneliu Chirieş” şi Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale organizează în perioada 24-25 octombrie, „Simpozionul naţional Bacăul - Capitala rezistenţei şi victoriilor întregirii naţionale”, dedicat Centenarului Primului Război Mondial şi înfăptuirii Marii Uniri.
În cadrul simpozionului vor fi lansate volumele Cultul Eroilor - 25 de ani dedicaţi eroilor neamului, autor col. (r) Paul-Valerian Timofte; Monografia Filialei Bacău „General Eremia Grigorescu” a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, autor general (r) Alexandru Leonov; Anuarul Arhivelor Naţionale Bacău „ACTA BACOVIENSIA”. Simpozionul naţional „Bacăul - capitala rezistenţei şi victoriilor întregirii naţionale” este una dintre acţiunile de amploare pe care le va desfăşura Consiliul Judeţean Bacău, acţiune derulată sub egida Centenarului. Proiectul a fost declarat câştigător în competiţia de proiecte lansată pe această temă, a Centenarului, de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Scopul evenimentului este de a marca importanţa municipiului şi judeţului Bacău în timpul Primului Război Mondial şi de a evidenţia contribuţia victoriilor din vara anului 1917 la realizarea dezideratului naţional - România Mare. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau