A doua zi la Gala STAR
Dimensiune font:
Iubitorii de teatru din Bacău, şi nu numai, au avut ocazia în cea de-a doua zi a Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Gala STAR”, Bacău 2015, să ia parte la un spectacol de teatru-dans şi un recital, ambele în concurs, şi să o revadă pe scenă pe actriţă băcăuancă Daniela Vrânceanu.
„Rolurile există. Sunt cele pe care le jucăm şi ni le dorim, dar care ne sunt uneori impuse de pretențiile mereu schimbătoare ale societății. Uneori avem partituri care nu ne sunt pe plac, dar trebuie să le ducem la bun sfârşit. Ne lăsăm trăiți de întrebarea: unde suntem noi? Înlăuntrul sau înafara acestora? Oare se poate vorbi despre cineva făcând abstracție de rolurile sale? Putem să ne definim fără ele sau nu suntem decât într-un continuu proces de repliere, în jocul vieții, la ele?", aceste întrebări şi frământări au fost puse în scenă de actriţa Baczó Tünde, de la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara, prin spectacolul de teatru-dans „7/7”. Spectacolul a fost şi regizat de către concurentă, care a asigurat şi coregrafia. Al doilea concurent, în cea de-a doua zi a „Galei Star”, a fost Kocsardi Levente, actor tot din Timişoara, care a jucat şi regizat spectacolul de 52 de minute: „Arta pârţului sau Conferinţa Daliniană a contelui De La Trompette”, pe texte din „Jurnalul unui geniu”, de Salvador Dali. „Arta Pârţului - o comedie de esenţă tare. O satiră necruţătoare a flatulenţei ipocrito - politice ce transgresează epocile. Este un discurs ironic la adresa politicului şi a societăţii pline de prejudecăţi şi false moralităţi."
Recital extraordinar
Recitalul extraordinar de duminică, 26 aprilie, a prilejuit publicului reîntâlnirea cu actriţa din Bacău Daniela Vrânceanu. Aceasta a susţinut pe scena “Galei Star” spectacolul care i-a adus în ediţia din 2008 Premiul pentru cel mai bun one woman show, “Amalia respiră adânc”, de Alina Nelega şi în regia Firuţei Apetrei. Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Gala STAR” continua, în cea de-a treia zi fiind aşteptat în recital extraordinar actorul Radu Gheroghe.
Gala One Man Show STAR continuă
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau