A fost desemnată câştigătoarea „Bacău Fest-Monodrame”
Dimensiune font:
S-a tras cortina peste „Bacău Fest-Monodrame 2017” * după şase zile de festival, o adevărată sărbătoare a teatrului, în care vedetă a fost actorul şi beneficiar - spectatorul, juriul format din Miklos Bacs (actor, profesor – Cluj, Carmen Mihalache (critic de teatru, manager al revistei „Ateneu” – Bacău), Mentor Zmberaj (director MonoAkt, Priştina, Kosovo) a deliberat şi a decis cui îi revine Marele Premiu
Juriul festivalului a hotărât ca Marele Premiu (2.000 de euro) şi Trofeul Festivalului să fie acordate actriţei Valentina Zaharia, de la Teatrul „Mignon”, din Bucureşti, cu monodrama „Venus şi Adonis”, după William Shakespeare, regia Ioana Petre.
Absolventă a facultăţii de Teatru, Secţia Artele Spectacolului, la UNATC „I.L. Caragiale”, cu master în Arta actorului comic, actriţa este freelancer, joacă la Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul de Comedie, Unteatru şi Mignon. Îi place înotul şi dansul, urmează cursuri de balet. Poliglotă, ea susţine spectacole şi în limbile franceză şi engleză, traduce piese din dramaturgia universală şi este câştigătoarea mai multor premii de interpretare.
„Mă bucur foarte mult, cum mă bucur la orice reuşită a mea! Muţumesc, atât Juriului elevilor, pentru Premiul Ştefan Iordache, cât şi juriului Festivalului, pentru acest important premiu! A fost un festival frumos, spectacolul meu nu a fost un pariu, pur și simplu am citit textul, mi s-a părut că este un poem cu foarte multă substanță dramatică. Inițial, nici nu am vrut să fac acest spectacol ca one-woman-show, dar... așa s-a întâmplat. Nu l-am ales ca să câștig vreun festival, ci pur și simplu voiam să le spun oamenilor că există acest text, că Shakespeare a scris asta și că este extraordinar. Îi mulţumesc regizoarei Ioana Petre, scenografei şi, în mod special, doamnei Miriam Răducanu, care a rafinat acest spectacol”, a spus câștigătoarea festivalului.
Cine a luat alte premii
De remarcat este faptul că premiul „Ştefan Iordache”, atribuit de un Juriu al elevilor din liceele băcăuane, a fost câştigat tot de actriţa Valentina Zaharia.
Pe de altă parte, premiul „Actori pentru actor - Dinu Apetrei”, acordat de actorii Teatrului Minicipal „Bacovia”, a fost atribuit actriţei Simona Codreanu (din motive obiective, aceasta nu a fost prezentă la premiere), pentru interpretarea din „Gări înlăcrimate”, după Anton Pavlovici Cehov, în regia lui Nicoleta Dănilă.
La concursul de Dramaturgie s-au acordat trei premii: Premiul I „Valentin Nicolau” (1.000 de euro) – Elise Wilk, Premiul II – Călin Ciobotari, Premiul III – Crista Bilciu. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau