A furat roaba bisericii
Dimensiune font:
Un ieşean iute de mână nu s-a temut de cele sfinte. Poliţiştii de la Secţia 1 au fost anunţaţi că hoţii au luat din curtea unei biserici aflate în construcţie un hidrofor, o roabă, o menghină şi mai multe etriere, toate în valoare de 2.000 de lei. Oamenii legii au prins şi hoţul – Petrică C. (55 de ani), care încă avea prada.
„S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei”, a precizat Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al IJP. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau