„Lacul cu nuferi” din Ipotești, în pericol de a seca
Dimensiune font:
„Lacul cu nuferi” din localitatea Ipotești, județul Botoșani, care a fost sursă de inspirație pentru poetul Mihai Eminescu în mai multe poezii, se află în pericol de a seca, din cauza secetei din acest an. Astfel, nivelul apei lacului a scăzut atât de mult, încât renumiții nuferi galbeni sunt amenințați cu dispariția.
Potrivit directorului Memorialului „Ipotești” – Centrul de Studii „Mihai Eminescu”, Miluță Jîjîie, fenomenul este generat de secarea izvoarelor din amonte care alimentau cu apă „Lacul cu nuferi”.
„Secarea izvoarelor a început anul trecut, din lipsă de precipitații. De obicei, se reface echilibrul iarna, cu zăpezile, dar iarna trecută nu a nins deloc, iar vara aceasta a fost secetă mare și sunt secate izvoarele. Dacă încă trei ani sunt secetoși, e posibil să rămână doar o treime din el, adică numai mijlocul. Rădăcinile nuferilor au ieșit la suprafață!“, a declarat Miluță Jîjîie.
„Lacul cu nuferi” este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Botoșani, el fiind inclus în patrimoniul Memorialului „Ipotești”, alături de Casa Memorială „Mihai Eminescu“ și bisericuța familiei Eminovici. Lacul se întinde pe aproximativ un hectar, însă, acum, pe circa 30% din suprafață a secat. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau