„Serbările Zăpezii” renasc la Slănic Moldova

default

Dimensiune font:

| 21-01-2017 05:25

Turiștii se vor putea bucura de concerte, concursuri și întreceri sportive * prin acest eveniment, municipalitatea își dorește să readucă farmecul de altă dată al serbărilor de iarnă, când stațiunea era plină de turiști străini și voie bună * la Slănic Moldova sunt așteptați în jur de 10.000 de oaspeți

Turiștii care aleg să viziteze stațiunea Slănic Moldova, în perioada 20-29 ianuarie, au parte de distracție și voie bună la baza Pârtiei „Nemira”, unde Primăria Slănic Moldova organizează „Serbările Zăpezii”. „Evenimentele se vor desfășura în fiecare zi, între orele 14.00 și 22.00, şi vor consta în concursuri sportive și spectacole de divertisment. Astfel, va fi organizat un concurs de tăiat bușteni, un concurs de dans în clăpari, un concurs de mâncat carnați, dar și o coborâre a salvamontiștilor cu făclii pe pârtie“, a precizat Gheorghe Baciu, primarul orașului Slănic Moldova.

Potrivit acestuia, organizarea unor astfel de manifestări în stațiunea Slănic Moldova îi va determina pe turiști să-și prelungească șederea la munte, fiind un prilej și pentru prichindeii care vor intra în vacanță să se bucure de stratul gros de zăpadă și de sporturile de iarnă. „Știm cu toții că, imediat după terminarea sărbătorilor pe rit vechi, în jurul datei de 14 ianuarie, se trăgea cortina la Slănic Moldova și turiștii mai apăreau abia la sosirea primăverii, când dădeau ghioceii. Ei bine, prin organizarea Serbărilor Zăpezii pe Pârtia Nemira, ne dorim să le dăm motive turiștilor de a rămâne la noi, perioada acestor evenimente fiind corelată și cu vacanța inter-semestrială a elevilor, care se vor putea bucura mai mult de sporturile de iarnă”, susține edilul.

Sunt așteptați 10.000 de turiști

Având în vedere că autoritățile locale lucrează la reconstruirea imaginii de altă dată a stațiunii turistice, considerată „Perla Moldovei”, organizarea „Serbărilor Zăpezii” reprezintă un prilej de promovare a zonei, a obiceiurilor, nemaivorbind despre avantajele financiare pe care le-ar putea aduce cei peste 10.000 de turiști așteptați să participe la acest eveniment. „Astăzi (ieri – n.r.) am ajuns în stațiune și ne propunem să stăm o săptămână. Venim aici de două ori pe an, de regulă iarna și vara. Organizarea Serbărilor Zăpezii ne-a bucurat, deoarece în anii trecuți stațiunea devenea pustie după ce pleca valul de turiști veniți doar pentru a-și petrece sărbătorile. De data aceasta cred că va fi altfel”, a declarat pentru cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” Mărioara Scalațcaia, venită din Chișinău împreună cu familia, pentru a se bucura de peisajul feeric din stațiune.

Serbările stârnesc melancolii

La poalele Pârtiei „Nemira” îl găsim și pe Eugen Avarvarei, care-și aduce aminte cu drag de „Serbările Zăpezii”, organizate la Slănic Moldova înainte de '90. Stațiunea forfotea de turiști, prinși în tot felul de concursuri sportive și voie bună. Îmi aduc aminte că erau și străini, ruși, care sărbătoreau Anul Nou pe rit vechi sau israelieni”, povestește acesta, amintindu-și și de „privilegiile” venite la pachet odată cu serbările. „Dacă veți întreba, veți vedea că foarte mulți localnici își aduc aminte de faptul că, la Slănic Moldova, puteai găsi produse care, pe vremea comunismului, erau un moft... Fiind un loc tranzitat de oameni din afară, puteai să-ți cumperi de aici whisky, țigări străine...”, rememorează Avarvarei vremurile de odinioară, cu zâmbetul pe buze.

Dacă stațiunea va fi vizitată în număr mare de turiști, municipalitatea anunță că va prelungi programul festiv. Reamintim că ultima ediție a „Serbărilor Zăpezii”, realizată cu mult fast în stațiunea Slănic Moldova, a fost în 1989, înaintea căderii regimului comunist. Anca BURNICHE

 

* * *

Program artistic al Serbările Zăpezii Slănic Moldova:

Vineri, 20 ianuarie: My Music Art şi Trupa Rock Atom

Sâmbătă, 21 ianuarie: My Music Art, Trupa Rock Tc3 şi Trupa Timpuri Noi

Duminică, 22 ianuarie: Ansamblul Folcloric Moineşteanca, Valeru şi Andrad Bratoveanu

Vineri, 27 ianuarie: My Music Art, Andrei Ciobanu şi Mălina Avasiloaiei

Sâmbătă, 28 ianuarie: Ansamblul Folcloric Gospodarii de pe Valea Asăului, Selfie şi Annes

Duminică, 29 ianuarie: My Music Aet Moineşti, DJ Clip şi Larisa. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei