2spartul caprelor 1
2spartul caprelor 2
2spartul caprelor 3

Dimensiune font:

„Spartul caprelor”, fără tradiţionala bătaie între cetele rivale

| 03-01-2018 23:22

 Întreruptă o perioadă după incidentele din anul 2010, când un jandarm băcăuan a fost rănit grav în timpul confruntării violente dintre bandele rivale, tradiţionala bătaie colectivă cu bâte de la Oituz, intitulată „Spartul caprelor”, s-a desfăşurat paşnic şi anul acesta * sute de localnici au ieşit ca în fiecare an să asiste la această tradiţie care are o vechime de peste o sută de ani şi este dusă mai departe de tinerii comunei

 

După ce timp de trei zile au urat şi colindat prin comună, cele două cete rivale, Peste vale” şi Cotunenii” din comuna Oituz s-au adunat marţi seara în punctul Jitărie, unde au aprins făclii şi au marcat astfel trecerea în noul an. În ultima seară de colindat, tinerii s-au adunat în centrul comunei.

Răzbunarea de la Oituz

Tradiţia presupune că, amintindu-şi de rivalităţile de peste an cu ceilalţi participanţi din cetele rivale, tinerii să se bată cu bâte şi ciomege până când mulţi se prăbuşesc leşinaţi. Tot conform tradiţiei, după colindat, „caprele” cu care tinerii au mers pe la casele oamenilor din sat, timp trei zile şi trei nopţi, trebuie arse, pentru a alunga ghinionul. Asta s-a întâmplat şi marţi seara, când tinerii au dat foc caprelor, pe care apoi le-au lăsat pe marginea drumului. Și de această dată, tradiţionala răzbunare stradală a fost descurajată de cei peste o sută de jandarmi de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău care, împreună cu poliţiştii, s-au aflat în zonă încă de pe 30 decembrie, perioadă în care au avut discuţii cu reprezentanţii celor tabere pentru ca tradiţia să primeze încăierărilor. În 2010, un jandarm a ajuns la spital cu răni grave la cap după ce a fost lovit în cap de un ciomag şi a stat în comă câteva luni. Din această cauză, colegii lui jandarmi au fost prezenţi marţi într-un număr atât de mare pentru a preveni eventualele tragedii. Anul acesta, însă, intervenţia promptă a autorităţilor a făcut ca cele două cete rivale să nu se intersecteze. Pe timpul desfăşurării misiunii nu au fost înregistrate incidente sau alte situaţii care să impună intervenţia forţelor de ordine.

Florin CRĂCIUN

Cele două cete rivale, „Peste vale” şi „Cotunenii” din comuna Oituz s-au adunat marţi seara în punctul Jitărie, unde au aprins făclii şi au marcat astfel trecerea în noul an.

Loading...

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

ANUNŢ Privind organizarea, la data de 11.07.2018 ora 11, a selecţiei de oferte în vederea desemnării unor evaluatori în vederea efectuării rapoartelor de evaluare a bunurilor imobile şi mobile ale debitoarei Subscrisa CASA DE INSOLVENŢĂ A&B SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC OPEN SERVICE SA IAŞI, anunţă organizarea, la data de 11.07.2018 ora 11 a selectie de oferte în vederea desemnării a 2 evaluatori (unul pentru evaluarea bunurilor imobile şi unul pentru evaluarea bunurilor mobile ale debitoarei) care să efectueze rapoartele de evaluare a bunurilor imobile şi mobile ale debitoarei. Bunurile imobile constau în teren şi cladiri situate în Iaşi, Calea Chişinăului nr. 45 iar bunurile mobile constau în utilaje, autoturisme şi stoc de marfă (piese auto). Ofertele vor fi depuse în plic la sediul lichidatorului judiciar în Iaşi, str. A. Panu nr. 13-15 mezanin sau trimise prin fax la nr. 0232/211090 cel mai târziu până la data de 10.07.2018 ora 16. În ofertă se va menţiona onorariul solicitat de evaluator şi perioada de execuţie a lucrării. Desemnerea ofertei câştigătoare va avea loc la data de 11.07.2018 ora 11 la sediul lichidatorului. Criteriile de desemnare a ofertelor câştigătoare atât pentru evaluarea bunurilor imobile cât şi pentru evaluarea bunurilor mobile sunt: onorariul cel mai mic solicitat de evaluator – 20 de puncte maxim şi perioada ce mai scurtă de execuţie a lucrărilor – 10 puncte maxim. Lichidator Judiciar, Casa de Insolvenţă A&B SPRL.
S.C. MECANO FUC S.A. Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str. Metalurgiei nr. 4, construcția C1, birou 9, jud. Vaslui, nr. de înreg. La Registrul Comerțului J37/748/1992, C.U.I. RO 842629 prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., desemnat prin Încheierea de ședință nr. 16/F/2016 din data de 29.06.2016, pronunţată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. 1320/89/2016, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 18.07.2018, ora 13.00, la sediul administratorului judiciar din Mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, a următoarelor active: Nr. crt. – Bunuri mobile – Mijloace de transport – Valoare pornire la licitaţie (lei fără TVA) BUNURI MOBILE – MIJLOACE DE TRANSPORT - GESTIUNEA IAŞI: – TRACTOR UTB, TIP U825, NR. IDENTIFICARE ROPHCCM3790004, MASA PROPRIE 4.310 KG, TOTAL MAX. AUTORIZATĂ 5.860 KG, NR. LOCURI 1, CAPACITATE CILINDRICĂ 4400 CMC, PUTERE/TURAŢIE 55/2200 (75 CP), SURSA DE ENERGIE MOTORINĂ, NR. AXE 2, TRACŢIUNE SPATE, CULOARE ROŞU-NEGRU, AN FABRICAŢIE 2012, nr. inv. 3550. Stare tehnica - funcţional – 37.760,00 3. – AUTOUTILITARĂ CATEGORIA BA SUPRASTRUCTURĂ DESCHISĂ, MARCA RENAULT VI, TIP 42AEA1/UV9A69/MIDLUM 180DCI, AN FABRICAŢIE 2006, NR. IDENTIFICARE VF642AEA000023396, MASA PROPRIE 4664 KG, MASA TOTAL AUTORIZATĂ 11990 KG, DIMENSIUNILE DE GABARIT 9545X 2500 X 3330 MM, NR, LOCURI 2, CILINDREE 4116 CMC, PUTERE 128 KW, TIP MOTOR DCI 4CJO1, SERIA MOTOR NU POATE FI POANSONATĂ, SURSA ENEGIE MOTORINĂ, TRACŢIUNE SPATE, CULOARE ALB-GRI, NR. ÎNMATRCULARE VS-05-AYG (în lista inventar este identificată ca AUTOUTILITARĂ RENAULT VI cu nr. înmatriculare IS-49-ARR), nr. inv. 4-0021. Stare tehnica - nefuncţională (defecţiuni motor, injectoarele necesită înlocuire fiind defecte, defecţiuni la sistem suspensii, ITP expirat, anvelope uzate, acumulator descărcat şi nu poate fi citit kilometrajul în bord) – 14.640,00 8. – AUTOUTILITARĂ VOLKSWAGEN, CAROSERIA FURGON 21 UŞI, TIP CADDY, NR. IDENTIFICARE WV1ZZZ9KZ1R525805, AN FABRICAŢIE 2001, NORMA DE POLUARE EURO 3, MASA PROPRIE 1.180 KG, NR. LOCURI 2, CAPACITATE CILINDRICĂ 1,896 CMC, PUTERE/TURAŢIE 47/4200 (64 CP), SURSA DE ENERGIE MOTORINĂ, TRACŢIUNE FAŢĂ, CULOARE ALBASTRU, NR. ÎNMATRICULARE IS-05-HBD. Stare tehnică - nefuncţională (defecţiuni motor, sistem suspensii, ITP expirat, anvelope uzate, caroseria prezintă urme de corozie, acumulator descărcat şi nu poate fi citit kilometrajul în bord) – 1.760,00 BUNURI MOBILE – MIJLOACE DE TRANSPORT - GESTIUNEA MOINEȘTI: 11. – AUTOÎNCĂRCĂTOR TIH, nr. inv. 400040. Stare tehnică - funcţional – 5.584,00 13. – REMORCĂ COMPA, CAROSERIE CAMION, TIP SELECT 300 AE, NR. IDENTIFICARE UVP103SUCXNAE0068, MASA PROPRIE 150 KG, TOTAL MAX. AUTORIZATĂ 500 KG, DIMENSIUNI DE GABARIT 2860*1538*1426 (L*l*h), TRACŢIUNE FĂRĂ, CULOARE ROŞIE, AN FABRICAŢIE 1999, NR. DE IDENTIFICARE BC-80-EKR – 1.200,00 Pentru bunurile mobile se aplică TVA. Persoanele care pretind vreun drept real asupra bunurilor scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 16.07.2018, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Pentru programare ofertanţii trebuie să-şi anunţe prin fax la 0232/212231 sau e-mail vanzari@insolventa.ro; intenţia de vizitare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, până pe data de 16.07.2018, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine prin accesarea site-ul-ui www.insolventa.ro si la telefoanele: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: 0751083082, 0757545545, 0232/243864. Administrator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Un plutonier din Neamţ, premiat pentru curaj
19/07/2018 05:00

    Plutonierul major Alexandru Benţa, din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, a fost premiat cu Emblema de Onoare a Ministerului Administraţiei şi Internelor ...

Undă verde pentru schimbarea şinei de tramvai Cinci Drumuri - Nicoriţă!
19/07/2018 00:00

Primăria Municipiului Iaşi a parcurs o nouă etapă a procesului de modernizare a sistemului public de transport. Astfel, in luna iunie au fost eliberate certificatele de urbanism vizand cele mai import ...

Politehnica Iaşi nu a contestat decizia în litigiul cu fostul preşedinte
19/07/2018 00:00

Magistraţii din cadrul Tribunalului Bucureşti au admis recent in parte acţiunea pe care fostul preşedinte al Politehnicii Iaşi l-a intentat clubului de fotbal din Copou, dar, din cate se pare, sentinţa nu ...

Criza prelungită a apei i-a scos din minţi pe băcăuani
19/07/2018 00:00

    Sute de băcăuani au cerut demisia primarului Cosmin Necula, in cea de-a patra zi in care localitatea a rămas fără apă. Nemulţumirea a venit după ce a apărut o a doua avarie la conducta ...

 

Grevă la Probaţiune!
19/07/2018 00:00

 * astăzi au anunţat intrarea in grevă judeţele Botoşani, Alba, Damboviţa, Harghita, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, iar maine – Iaşi, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Teleorman * ieri ...

Directorul Naționalului ieșean, accident de trafic
18/07/2018 21:20

Directorul general al Teatrului National „Vasile Alecsandri” din Iasi, Cristian Hadji-Culea (66 ani), a fost implicat in această după-amiază intr-un accident destul de grav. Pentru că nu a acord ...

Eroul ieşean de la atentatele din Londra, premiat de Marea Britanie
18/07/2018 21:00

Florin Morariu, supranumit „eroul de la Londra”, va primi distincţia „The Queen's Commendation for Bravery”, din partea Marii Britanii, pentru faptele de care a dat dovadă in timpul at ...

Iaşul, din nou în cursă pentru Capitala Tineretului
18/07/2018 17:45

 Bistriţa, Braşov, Iaşi şi Roman sunt cele patru oraşe care au intrat in cursa pentru titlul de Capitala Toneretului din Romania, ediţia 2019-2020. Aceasta este cea de-a patra ediţie a programului, ...

Palatul Beldiman, expertizat pentru consolidare
18/07/2018 17:43

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi a publicat caietul de sarcini pentru atribuirea contractului de prestări servicii in vederea efectuării unei expertize tehnice pentru consolidarea Corpului B al P ...

Zeci de profesori ieşeni au renunţat la definitivat!
18/07/2018 17:37

* 22 de viitori profesori au ieşit imediat din sală cand au văzut subiectele * niciun candidat nu a fost eliminat de la proba scrisă 413 de candidaţi aşteaptă rezultatele examenului care le va atesta ...