„Vocile cântăreţilor sunt valori naţionale şi trebuie conservate” EXCLUSIV
Dimensiune font:
Avertismentul vine de la dr Gheorghe Buburuzan (din Roman), unul dintre puţinii foniatri din România * medicul a atras atenţia şi asupra necesităţii creării unei reţele de foniatri în ţară * dr Gheorghe Buburuzan va participa la un proiect de cercetare intitulat „Vocea ta merită o viaţă!”, ce se va derula la Iaşi
Singurul medic foniatru din Moldova, dr Gheorghe Buburuzan, va oferi sprijin tinerilor artişti de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi. Specialistul va participa la un proiect de cercetare intitulat „Vocea ta merită o viaţă!”, iniţiat de lect. univ. dr. Mihaela Gârlea (profesor de canto jazz-muzică uşoară) şi organizat de instituţia de învăţământ superior, în parteneriat cu Asociaţia „Prietenii muzicii moderne”. „Statisticile cu privire la problemele de sănătate vocală, semnalate chiar de cântăreţi, actori, dar şi de către medici, legate de afecţiuni ce pun în pericol profesia cântăreţilor şi actorilor sunt îngrijorătoare. Afecţiunile pot apărea de la vârste fragede şi până târziu, la maturitate şi pot dezvolta profunde implicaţii socio-emoţionale. Ca urmare, se impune găsirea unor soluţii care să diminueze impactul negativ asupra utilizatorilor instrumentului viu, vocea umană”, a explicat Mihaela Gârlea.
Pornit din dorinţa de a ajuta cântăreţii semiprofesionişti, dar şi profesionişti (indiferent de vârstă) să înţeleagă mai bine funcţionalitatea aparatului vocal în toată complexitatea sa, proiectul de cercetare va reuni lunar cântăreţi, studenţi de la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” (Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii muzicale teoretice şi de la Facultatea de Teatru), elevi de la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”, specialişti în otolaringologie, gastroenterologie, nutriţie, psihologi, profesori de cânt vocal, profesori corepetitori, profesori de artă dramatică.
„Fiecare dintre noi are o amprentă vocală”
Printre invitaţii care vor oferi sprijin este şi medicul Gheorghe Buburuzan, medic primar ORL la Roman şi singurul specialist în foniatrie din Moldova, cunoscut pentru ajutorul oferit multor artişti cunoscuţi. „Proiectul iniţiat la Iaşi este foarte important pentru voce. Fiecare dintre noi are o amprentă vocală, aşa cum o avem pe cea digitală. Vocile profesioniştilor vocali care sunt în centrele universitare sunt valori naţionale, ale poporului român şi trebuie conservate. Fiecare voce este unică şi are nevoie de o cunoaştere deosebită. Adagiul antic «Cunoaşte-te pe tine însuţi» nu poate fi aplicat şi în ceea ce priveşte vocea decât dacă profesionistul are un medic foniatru care îi descopere particularităţile, ca să ştie ce şi cum să facă în aşa mod încât să îi creeze vocii toate condiţiile pentru dezvoltare şi exprimare”, a explicat dr Gheorghe Buburuzan.
Toate bolile vocii au o singură terapie - înlăturarea defectelor de exploatare defectuoasă din necunoaştere. Fiecare voce este particulară şi atunci este important sprijinul unei echipe foniatrice (din care fac parte un medic foniatru, un psiholog şi un voice-terapeut) oferit unui profesionist pentru a-şi cunoaşte amplitudinea şi nevoile personale.
Este nevoie de o reţea de „medici de voce”
Din păcate, în România nu există o reţea de foniatrie, care a fost totalmente neglijată. „Nu a existat, nici nu s-a putut forma din cauza inerţiei sistemului medical. În ţările civilizate există un foniatru la 200.000 de locuitori, respectiv un foniatru la 6 medici ORL. Or, în România sunt 10-15 foniatri, dintre care în Moldova unul singur. Ar trebui să fim cam vreo 100”, a mai spus dr Buburuzan, adăugând că în ţară sunt doar două centre de foniatrie – unul la Bucureşti şi la Cluj. „Din păcate, în Moldova suntem deficitari”, şi-a exprimat nemulţumirea dr Buburuzan. În proiectul de cercetare de la Iaşi se va urmări prevenţia afecţiunilor vocii, cele mai grave fiind disfonii, oboseală pe corzile vocale sau noduli (bătături). În proiect sunt implicaţi mai mulţi specialişti, inclusiv un psiholog, Liliana Chiroşcă, ale cărui sfaturi vor urmări depăşirea blocajelor emoţionale. „Când avem emoţii este important să le conştientizăm şi să le exprimăm fiind altfel se poate ajunge la blocaje emoţionale, cu afectarea stării de sănătate”, a atras atenţia Liliana Chiroşcă.
Proiectul de cercetare va reuni lunar cântăreţi, studenţi de la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu“ (Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii muzicale teoretice şi de la Facultatea de teatru), elevi de la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”, specialişti în foniatrie, otolaringologie, gastroenterologie, nutriţie, psihologi, profesori de cânt vocal, profesori corepetitori, profesori de artă dramatică.
Maura ANGHEL
În România sunt 10-15 foniatri, dintre care în Moldova unul singur.
Sursa foto -- Ziarul de Roman
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau