Abonamente gratuite pentru elevii pietreni
Dimensiune font:
Elevii care provin din familii cu venituri mici vor beneficia de transport gratuit în Piatra Neamț * abonamentele se acordă prin Serviciul de Protecție Socială din cadrul Primăriei Piatra Neamț
Deocamdată, nu se știe exact câți elevi vor beneficia de gratuitate în anul școlar 2014 -2015, dar autoritățile preconizează un număr de 600. De abonamentele gratuite pot beneficia elevii care provin din familii al căror venit nu depășește 300 de lei pe membru de familie. „Pe perioada anului școlar 2013 - 2014 , am avut 592 de elevi ce au beneficiat de gratuitate la transportul public în comun. Pentrul anul școlar ce a început nu avem situația pentru că procedura este în desfășurare, până la sfârșitul lunii octombrie. De luni, au început elevii să vină să-și facă abonamente de transport și în funcție de cereri vom cunoaște și stabili lista cu cei beneficiari de gratuități”, a declarat Adrian Grigoraș, directorul Urbtrans. Până la această dată, s-au eliberat 150 de abonamente gratuite pentru elevi. Legitimațiile se eliberează pe baza mai multor acte: adeverințe de venit, adeverință de elev, adeverință de la organul fiscal pentru ambii părinți, copii după actele de identitate ale părinților. Abonamentele sunt valabile doar pe traseele din Piatra Neamț.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau