Accident grav la ieşirea din Suceava
Dimensiune font:
Accident rutier cu patru victime, sâmbătă dimineaţă, pe DN 29 A, la ieşire din municipiul Suceava spre Botoşani. Două autovehicule au intrat în coliziune, unul dintre acestea fiind proiectat într-un al treilea autoturism, parcat la marginea drumului. În urma impactului puternic două dintre autovehicule s-au răsturnat. Patru persoane, cu vârste între 20 şi 47 de ani, au fost rănite. La faţa locului au intervenit două echipaje de Ambulanţă şi un modul SMURD. Victimele au primit îngrijiri medicale la fata locului iar două dintre ele, o tânără şi un tânăr, ambii de 23 de ani, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Suceava. Ceilalţi doi răniţi au refuzat transportul la unitatea medicală. Cel trei maşini implicate în accident au fost avariate. Poliţiştii fac cercetări în acest caz pentru a stabili circumstanţele exacte ale producerii accidentului.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau