Accident rutier grav, la Iaşi: două fetiţe, duse de urgenţă la spital
Dimensiune font:
Un accident rutier grav a avut loc duminică după-amiază, pe podul Bucium. Medicii ieşeni au precizat că, în impact, au fost implicate trei mașini. „La faţa locului au fost trimise o ambulanţă cu medic, o ambulanţă cu asistent medical şi un echipaj EPA. Din primele informaţii reiese că au fost 10 persoane implicate, 4 persoane fiind dirijate către spital. Ambulanţa de tip C a preluat victima T. Alexandra, de 26 de ani, policontuzionată, aceasta fiind transportată la Spitalul Sfântul Spiridon, din Iaşi. A doua ambulanţă, de tip B, le-a preluat pe B. Ana, de 33 de ani, B.S. (5 ani) și B.A. (2 ani), acestea fiind transportate către Spitalul Sfânta Maria, din Iaşi, cu multiple contuzii”, a declarat duminică prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu, şefa UPU-SMURD Iaşi. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj al Poliţiei Rutiere, care urmează a stabili cum s-a petrecut accidentul, aceştia întocmind deja un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau