Accidente rutiere cu victime
Dimensiune font:
Polițiștii au efectuat cercetări cu privire la un accident produs la intersecția bulevardului Unirii cu Calea Romanului, din Bacău. Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că o tânără de 31 de ani, care conducea o maşină, iar, pe fondul neacordării priorității de trecere, a intrat in coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 35 de ani, din comuna Berești-Bistrița. În urma accidentului, două pasagere, de opt și 29 de ani, din autoturismul condus de bărbatul de 35 de ani, au primit îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean Bacău, fără a necesita internarea. Cei doi şoferi nu consumaseră alcool. În cauză se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă. De asemenea, pe strada Belvedere, din Oneşti, polițiștii au desfățurat activități de cercetare cu privire la un alt accident. Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că o localnică de 44 de ani, care conducea o maşină pe strada Belvedere, a accidentat o femeie de 51 de ani, care traversa strada regulamentar. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Oneşti, unde a primit îngrijiri medicale, fără a necesita internarea. Persoanele implicate în accident nu consumaseră alcool. În cauză se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau