Acte false, descoperite la frontieră
Dimensiune font:
Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit în borseta unui bărbat, într-un plic, acte româneşti false, pe care voia să le ducă în Anglia. Recent, la Sculeni a ajuns, pentru a intra în ţară, o pesoană cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, Victor C., în vârstă de 51 de ani, şofer al unui microbuz înmatriculat în Bulgaria, ce efectua cursa ocazională Chişinău - Londra. La un control amănunțit asupra bărbatului, au fost descoperite, în borseta acestuia, într-un plic, un paşaport simplu, o carte de identitate şi un permis de conducere, toate cu însemnele autorităților românești.
Oamenii legii au stabilit că actele nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false. Cu privire la cele constatate, şoferul a declarat că plicul i-a fost înmânat în Republica Moldova de un cetățean român a cărei identitate nu o cunoaște şi urma să îl ducă în Anglia, ca să îl dea unei persoane necunoscute. De asemenea, bărbatul a mai spus că nu ştia care era conţinutul plicului. În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii arii infracționale. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau