Acţiune de împădurire în zona C. A. Rosetti
Dimensiune font:
Sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 9.00, în zona C. A. Rosetti va avea loc o acţiune de împădurire în cadrul căreia se intenţionează plantarea a aproximativ 9.000 de arbori. Acţiunea este inclusă în proiectul „Mobilizatron”, care face obiectul unui parteneriat dintre municipiul Iaşi şi compania Auchan România, parteneriat aprobat în şedinţa Consiliului Local din 31 octombrie.
Potrivit acordului, Municipiul Iaşi a pus la dispoziţie un teren în suprafaţă de circa 10 hectare situat în zona C.A. Rosetti, delimitat de râul Cacaina şi Pârtia de Schi Sărărie. De asemenea, municipalitatea ieşeană va acorda sprijin logistic pentru amenajarea zonei în care se va desfăşura plantarea (săparea gropilor, lopeţi, găleţi, apă), în baza unui contract încheiat între Servicii Publice SA şi Primăria Municipiului Iaşi. Arborii care vor fi plantaţi fac parte din speciile cireş şi frasin.
„Mobilizatron” este o iniţiativă a companiei Auchan România, care, în schimbul unui copăcel din carton 100% reciclat cumpărat din hipermarketurile reţelei, s-a angajat să planteze doi copaci adevăraţi. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau