Activităţile ilegale cu lemne prosperă în judeţ!
Dimensiune font:
În urma controalelor din ultima perioadă, autorităţile au descoperit o firmă la care existau numeroase probleme * administratorul societăţii comerciale s-a ales chiar cu un dosar pentru evaziune fiscală * inspectorii au amendat compania şi au confiscat lemn pentru foc
Agenţii din cadrul Poliţiei oraşului Hîrlău şi Secţiei IX de Poliţie Rurală Hîrlău, în colaborare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Iaşi, Gărzii Forestiere Suceava, Direcţiei Silvice Iaşi şi Ocolului Silvic Hîrlău, au acţionat pentru prevenirea activităţilor ilegale din domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi vânzării lemnului.
Astfel, la controlul efectuat la o unitate economică dintr-o comună din apropierea oraşului Hîrlău, care vindea lemne, în urma inventarierii stocului faptic existent şi comparării cu evidenţele scriptice, a fost constatată o diferenţă în minus de 194,768 metri cubi de lemn pentru foc, în valoare de 28.271 de lei.
De asemenea, din stocul existent s-a constatat o diferenţă în plus, fără acte de provenienţă, de 5,30 metri cubi de lemn pentru foc, în valoare de 844 de lei.
Suspectat de evaziune fiscală
Având în vedere cele constatate, faţă de administratorul unităţii s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu o amendă în valoare totală de 3.000 de lei.
Mai mult, a fost confiscată valoarea cantităţii de 194,768 metri cubi de lemn pentru foc şi cantitatea de 5,30 metri cubi de lemn pentru foc, care a fost lăsată în custodia Ocolului Silvic Hîrlău.
În plus, societatea comercială a fost amendată cu 11.000 de lei.
Pe parcursul cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, din luna august 2015 şi pînă în prezent, administratorul nu ar fi înregistrat în evidenţele contabile operaţiunile comerciale efectuate cu material lemnos, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală.
Totodată, autorităţile au dispus retragerea acordului de distribuire şi utilizare a actelor emise de către Garda Forestieră Suceava, fără posibilitatea de obţinere a unui nou acord. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau