Acuzaţi de trafic de droguri
Dimensiune font:
trei tineri vor fi nevoiţi să dea ochii cu magistraţii, după ce au fost acuzaţi de comiterea unei infracţiuni * procurorii i-au trimis în judecată pe cei trei * acuzaţiile aduse de procurorii DIICOT sunt de trafic internaţional de droguri, respectiv introducere în ţară, fără drept, de droguri de mare risc
Trei indivizi vor fi obligaţi să ofere explicaţii în faţa instanţei, după ce au fost acuzaţi de săvârşirea unei infracţiuni.
Astfel, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi au dispus trimiterea în judecată a lui Dragoş Gheorghe Stoica, în vârstă de 24 de ani, Călin Mihai Mineaţă, de 19 ani, şi a lui Adrian Iareş.
Acuzaţiile aduse de către anchetatori în acest caz sunt de trafic internaţional de droguri, respectiv introducere în ţară, fără drept, de droguri de mare risc. Acum, urmează ca instanţa să stabilească un prim termen de judecată al procesului.
Colete cu droguri
În urmă cu câteva luni, cei trei au intrat în atenţia procurorilor DIICOT. Conform anchetatorilor, Stoica şi Mineaţă erau vecini în cartierul Mircea cel Bătrân.
Agenţii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi îi filau pe cei doi de o perioadă şi au aşteptat ca aceştia să primească un colet în care se aflau ecstasy, cocaină şi canabis comandate din Olanda, după care i-au aşteptat să meargă să ridice „marfa” de la firma de transport, conform procurorilor. În acel moment, poliţiştii au pus mâna pe ei. Oamenii legii au efectuat ulterior şapte percheziţii, inclusiv acasă la cei doi.
Procurorii au mai afirmat că, în coletul primit de către cei doi tineri din Iaşi au fost găsite 500 de comprimate ecstasy, 50 de grame de cocaină şi 30 de grame de canabis, cumpărate din Germania şi Olanda, pe care le-au comandat prin intermediul platformei Onion (dark-net). Oamenii legii au mai afirmat că drogurile erau destinate comercializării către dealeri şi consumatori din judeţul Iaşi.
„Pe data de 25 iunie, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Iaşi, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT Iaşi, au efectuat şapte percheziţii domiciliare la adresele folosite de membrii unei grupări infracţionale specializate în trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a rezultat faptul că aceştia ar fi introdus în ţară droguri de mare risc, din Olanda sau Germania, prin intermediul unei societăti internaţionale de transport, colete care conţineau importante cantităţi de droguri de mare risc (comprimate ecstasay – MDMA, amfetamină şi MD sub formă de substanţă pulverulentă cristalizată), droguri pe care le-au procurat prin intermediul platformelor de tip Onion (dark-net). Drogurile erau destinate comercializării către dealerii şi consumatorii de asemenea substanţe din judeţul Iaşi. Şapte persoane au fost conduse la sediul DIICOT pentru audieri iar două dintre acestea au fost reţinute. Ulterior, Tribunalul Iaşi a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile”, au precizat cei de la DIICOT Iaşi.
În urma audierilor şi a anchetei, procurorii DIICOT Iaşi au decis trimiterea în judecată a celor doi, dar şi a lui Adrian Iareş, sub acuzaţiile amintite. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau