Afacere premiată la nivel naţional
Dimensiune font:
Firma Hidroplasto Botoşani are o cifră de afaceri de 737.336 euro şi face exporturi în Germania
Anul 2016 este anul de vârf al Hidroplasto Botoşani, în care a cules laurii pentru munca din 2015, dar şi în care s-a extins în Ardeal. Compania botoşăneană este condusă de un tânăr om de afaceri, Cătălin Silegeanu, şi îşi generează cea mai mare parte a cifrei de afaceri prin export în Germania.
În această lună, Hidroplasto a fost premiată atât la Balul oamenilor de afaceri organizat de Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Botoşani, cât şi la nivel naţional de Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură a României. Mai mult, Socrates Nomination Comietee, din cadrul prestigioasei Universităţi Oxford, din Marea Britanie, l-a propus pe tânărul director botoşănean la premiul „Manager of the Year”, iar compania botoşăneană Hidroplasto a fost nominalizată la categoria cea mai bună firmă regională. În 2016 Hidroplasto a deschis o filială în Oradea, fiind una dintre puţinele firme din Botoşani care se extind în Ardeal.
Succesul, dovedit de cifre
Compania condusă de Cătălin Silegeanu a avut în 2015 o cifră de afaceri de 3,28 milioane lei, adică 737.336 euro, un profit brut de 143.097 euro şi 18 salariaţi.
Aceste date au propulsat firma pe locul 1 la nivel local în sectorul „tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase” şi pe locul 7 la nivel naţional în acelaşi domeniu. Fiecare angajat al Hidroplasto a contribuit, în medie, cu 182.363 lei la cifra de afaceri a companiei, şi a generat, în medie, un profit de 35.391 lei.
Spre comparaţie cu firmele cu capital „de stat”, care sunt conduse de Consiliul Local sau Consiliul Judeţean şi care primesc subvenţii de milioane de lei anual sau au primit proiecte cu finanţare europeană de zeci de milioane euro sau de peste 100 milioane euro, angajaţii Hidroplasto au o performanţă uluitoare pe plan local.
Hidroplasto Botoşani produce tâmplărie PVC, montează rosturi de dilataţie, reazeme atât pentru clădii, cât şi pentru drumuri şi poduri, de asemenea fiind şi unul dintre puţinii producătorii de măcinătură de PVC din România.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau