Ajutoare de încălzire pentru 7.000 de suceveni

default

Dimensiune font:

| 26-09-2014 11:00

Formularele sunt în curs de tipărire * cei mai mulţi beneficiari, peste 3.000, sunt ai serviciului sistemului centralizat de termoficare

Primăria Suceava a demarat deja procedura pentru acordarea sprijinului financiar la încălzirea locuinţei în sezonul rece 2014-2015, cererile tip fiind în curs de tipărire. Potrivit primarului Ion Lungu, este vorba despre 5.000 de formulare destinate abonaţilor sistemului centralizat de termoficare, 1.400 pentru deţinătorii de centrale individuale pe gaze naturale, 500 pentru cei care se încălzesc cu sobe pe combustibili solizi sau lichizi, precum şi 100 de exemplare orientate înspre familiile care folosesc radiatoare electrice. „Am dat la tipărire exemplarele de formulare de subvenţii pentru ajutoarele la încălzirea locuinţei. În aceste zile, Direcţia de Asistenţă Socială se interesează la Ministerul Muncii, să vedem dacă sunt eventuale modificări în Legea privind acordarea acestor ajutoare în iarna 2014-2015. După aceasta vom demara discuţiile cu asociaţiile de proprietari şi vom distribui formularele în cauză”, a declarat edilul.
Ajutoare multe pentru sistemul centralizat de termoficare
Anul trecut, până în luna decembrie, sucevenii beneficiari ai ajutorului financiar pentru încălzirea locuinţelor depuseseră 4.098 de cereri, dintre care 3.857 au fost admise, iar 241 nu s-au aprobat. Numărul cel mai mare de solicitări a venit din partea beneficiarilor sistemului centralizat de termoficare, respectiv 3.012, iar 238 dinspre cei care se încălzesc cu cărbune, lemne sau gaz petrolier lichefiat. Posesorii de centrale termice individuale pe gaze naturale au avut aprobate 586 de dosare, în timp ce sucevenii care au folosit exclusiv radiatoare electrice au înaintat 21 de cereri. În sezonul rece 2013-2014, plafonul pentru acordarea ajutoarelor la încălzirea locuinţei cu energia termică în sistem centralizat a fost similar anului anterior, respectiv de 786 de lei net pe membru de familie şi 1.082 de lei, în cazul unei persoane singure. Venitul net pe membru de familie al celor care au folosit combustibili solizi sau radiatoare electrice nu putea depăşi 615 lei. Şeful administraţiei locale sucevene a ţinut să precizeze că de la bugetul local va fi achitată către firma de transport Termica subvenţia reprezentând diferenţa dintre tarifele practicate la energia termică, în prezent restanţele fiind de 1 milion de lei.
Lidia DIACONU

„Vom face tot posibilul să dăm toţi banii datoraţi de Primărie, în aşa fel încât împreună cu populaţia, să facem un efort comun, şi să putem asigura încălzirea în iarna 2014-2015” - primarul Ion Lungu
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei