Alcoolismul: blestemul din fiecare picătură!

Tot mai mulţi nemţeni cad pradă alcoolului în încercarea de-a uita de problemele cu care se confruntă * băutura îi amăgeşte cu o relativă stare de bine, dar, în realitate îi distruge atât pe ei, cât şi pe cei din jurul lor

Persoanele dependente de alcool spun că nu au nicio problemă cu băutura, că pot renunţa oricând la a consuma, însă le este foarte greu să facă tot ceea ce afirmă. „Eu nu sunt alcoolic! Mă pot opri oricând din băut”. Asta spun toţi cei care au devenit dependenţi de alcool, dar nu au puterea să recunoască acest lucru. Puţini sunt cei care au voinţa să renunţe la viciu ori să ceară ajutor de specialitate.

Alcoolicul în familie
Cei afectaţi de această boală pot să-şi distrugă familia, să-şi piardă locul de muncă, să rămână fără pietreni. Unii ajung chiar să-şi ducă traiul de pe o zi pe alta, pe străzi. Alcoolicii găsesc întotdeauna motive pentru care să bea: necazurile, familia care nu îi înţelege, stresul de la serviciu etc. Cu alte cuvinte, ei nu au nicio vină că aleg să-şi înece amarul în băutură şi nu conştientizează pericolul care-i pândeşte.

Fenomenul are implicaţii sociale grave. Cine are un alcoolic în familie ştie foarte bine ce înseamnă acest lucru. Mariana S. (45 de ani) a rememorat coşmarul pe care l-a trăit alături de soţul ei, care obişnuia să bea până când îşi pierdea minţile. „Nu voia să admită că are o problemă. Băutura l-a abrutizat într-o aşa măsură încât nici măcar nu mai contam eu sau copiii. Singurul lucru care-l interesa era să facă rost de bani pentru băutură şi ţigări, să-şi întreţină viciile. S-a umilit până în ultimul grad, au urmat violenţe care şi-au lăsat amprenta asupra mea şi a copiilor. Nu am putut să-l conving să meargă la un psiholog şi singurul mod în care am reuşit să scap de calvarul în care se transformase viaţa cu el a fost divorţul. După cinci ani de umilinţe şi maltratare am rămas cu sechele şi eu, şi cei doi copii. Pe băiatul l-am tratat pentru nevroză timp de trei ani şi încă mai are pavor nocturn (un fel de coşmaruri – n.r.), după zece ani de la încheierea acelui mariaj de iad”, a spus femeia cu ochii înneguraţi de amintiri dureroase. „Sunt fericită că astăzi, chiar dacă trecutul încă mă mai bântuie, măcar copiii mei sunt feriţi de o viaţă plină de violenţe şi se pot reface psihic. Nu sfătuiesc nicio femeie care are un astfel de soţ să aştepte că se va schimba, pentru că acest lucru nu se va întâmpla, iar compromisurile pe care le face pentru a păstra o căsătorie sortită eşecului nu se vor sfârşi niciodată”, este convinsă Mariana.
Societatea românească nu este pregătită să gestioneze astfel de probleme. Există legislaţie care protejează mama şi copiii într-un singur mod, în astfel de cazuri: femeile pot apela la centre de primire în regim de urgenţă, în care bărbatul nu are acces, ar putea primi consiliere, însă, majoritatea nu acceptă că au o problemă în familie.

Recunoaşterea adicţiei, primul pas spre recuperare
Alcoolicii sunt oameni bolnavi, chinuiţi de dependenţă, dar atâta vreme cât ei
nu doresc să scape de acest viciu, nimeni nu îi poate ajuta. Specialiştii spun că alcoolismul nu este vindecabil, dar este tratabil. În primul rând, ca poată începe o terapie, persoana trebuie să recunoască că este dependentă de alcool şi să dorească să renunţe la băutură. „Trebuie evaluate foarte bine şi condiţiile în care a apărut acest viciu. Se vorbeşte şi despre o componentă genetică. Este necesară o evaluare făcută de un psiholog clinician, care să stabilească şi istoricul, deoarece pentru multe persoane care au o personalitate mai slabă, alcoolul devine un refugiu din calea necazurilor şi a greutăţilor. Alcoolul le dă iluzia că-şi pot rezolva problemele numai că, dincolo de euforia pe care o creează consumul de alcool, nu se rezolvă nimic, ci se accentuează starea de nelinişte, anxietate, depresia. Doar psihologul clinician poate face un tablou şi să-şi dea seama unde sursa care a generat dependenţa de alcool. Apoi, poate recomanda persoanei să treacă pe psihoterapie individual sau terapia de grupului de alcoolici anonimi”, a spus Viorica Olaru, psiholog.

„Băutura e ca un drog, e un viciu dezastruos”
Deşi este incurabil, alcoolismul poate fi oprit din evoluţie cu ajutorul tratamentului medical, însă, din păcate, întotdeauna există pericolul ca alcoolicul să revină la vechile obiceiuri. Cât este de greu să lupţi cu această boală şi ce eforturi presupune acest lucru ne-a spus C.A. (38 de ani), un nemţean care încearcă să scape din ghearele acestui viciu distrugător. El a povestit că a dus o viaţă foarte grea după ce mama sa a căzut în patima alcoolului şi cheltuia aproape tot salariul pe băutură. „Nu o mai interesa nimic, doar să bea. Eu am moştenit, probabil, această înclinaţie spre consumul de alcool şi mi-a fost foarte greu să realizez că, dacă nu renunţ la acest viciu, îmi va distruge viaţa. Am apelat la ajutorul prietenilor, dar în scurt timp am realizat că nu mai am prieteni. Toţi se fereau de mine de parcă aş fi fost lepros. Singurii care mai socializau cu mine erau partenerii de pahar. Când am rămas fără soţie, fără fetiţa mea şi fără casă, abia atunci am realizat că trebuie să găsesc în mine puterea să renunţ la consumul de alcool. E foarte greu, în cele din urmă am apelat la ajutorul medicilor şi încă mai există tentaţia de a bea măcar o bere aşa din când în când. Băutura e ca un drog, e un viciu dezastruos. Nu o poţi învinge de unul singur. Ai nevoie de susţinerea familiei, a prietenilor şi a cadrelor medicale specializate”, a spus C.A., mărturisind că nu-şi va ierta niciodată faptul că din cauza băuturii a rămas fără familie.

Co-dependenţa
Dependenţa de alcool a unui membru din familie se reflectă şi în cei din imediata apropiere. Atunci când unele situaţii sunt resimţite ca fiind stresante, supărătoare, alcoolul devine important pentru echilibrul psihic. Încercarea de a controla consumul iroseşte multă energie şi, de cele mai multe ori, efortul este zadarnic, deoarece lupta este pierdută din start atâta vreme cât persoana nu acceptă că are o problemă.

Dependentul de alcool nu realizează că este bolnav şi nu consideră că se comportă altfel decât cei din jur. El simte o dorinţă de nestăvilit de a consuma alcool. Lipsa băuturii duce la disconfortul psihic, dar şi fizic. Starea de normalitate apare abia atunci când consumă alcool. Când nu bea, alcoolicul simte că îi lipseşte ceva, devine irascibil, apare o stare de rău general.

Co-dependenţii îşi pierd treptat încrederea în percepţiile şi valorile lor. Ei nu cred că au o părere potrivită despre o situaţie decât dacă a fost acceptată, întărită, de o altă persoană, deoarece au încredere mai degrabă în cei din jur decât în ideile lor personale. „Asta din cauză că au încercat să îi ajute pe alcoolici să «se vindece», să nu vorbească despre ceea ce se întâmplă în familia lor şi să fie cât mai atenţi şi înţelegători pentru a nu declanşa cumva o nouă criză de consum, persoanele care trăiesc lângă un alcoolic devin nesigure pe ele şi dependente de afecţiunea celor din jur”, a explicat psihologul Viorica Olaru.

Printre tulburările co-dependenţei se numără dependenţa de muncă, vorbirea compulsivă, minciuna. Ei ajung să fie dependenţi de relaţii, deoarece simt că nu au valoare proprie şi că nu pot fi valoroşi decât în relaţie cu alţii. Ei îşi construiesc o anumită imagine la care ţin foarte mult, sunt preocupaţi de ceea ce spun oamenii despre ei şi încearcă să se prezinte ca persoane înţelegătoare, bune.
Ingrid CIOFOAIA

Potrivit specialiştilor sunt şi femei alcoolice, dar numărul lor este mult mai mic decât cel al bărbaţilor. Cei care sunt apropiaţi de un alcoolic devin co-dependenţi. Membrii familiei învaţă să trăiască într-un mediu în care există mult stres şi acţionează ca rezultat al consumului de alcool şi al problemelor cauzate de acesta. Potrivit specialiştilor, co-dependentul încearcă să-şi controleze comportamentul îşi ignoră propriile nevoi, ca urmare a contactului direct sau indirect cu un alcoolic. Se lasă abuzat ori ajunge să-l protejeze excesiv pe dependent.