Aleșii locali au aprobat vânzarea unor terenuri-cotă indiviză
Dimensiune font:
Astăzi, consilierii pietreni s-au reunit în ședință extraordinară. Unul dintre proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi, a vizat aprobarea unor rapoarte de evaluare, stabilirea prețurilor de piață ale unor bunuri imobile aparținând domeniului privat al municipiului și vânzarea acestora. Proiectul, într-o altă formă, a fost respins în ședința ordinară de săptămâna trecută. După ce a suferit câteva modificări privind cota parte indiviză, proiectul a reușit să obțină votul legislativului pietrean, în ședința de luni. „Probabil că la ședința de săptămâna trecută, s-a creat o falsă impresie din cauza faptului că era un număr foarte mare de terenuri, pentru care trebuia aprobată evaluarea și respectiv vânzarea. Lucrul acesta s-a produs pentru că expirase contractul cu evaluatorul și, până când s-a făcut o nouă procedură de achiziție pentru un nou contract, practic, două luni de zile, nu au mai fost aprobate și poate că numărul mare a indus o impresie greșită. Dar, am stabilit ca pentru următoarele ședințe de Consiliu Local să se facă o separare între terenurile care se aprobă pentru evaluare și cele pentru care se aprobă vânzarea”, a precizat Dragoș Chitic, primarul interimar al municipiului Piatra Neamț. Potrivit edilului, în cadrul acelui proiect de hotărâre era o urgență care însemna nouă cote părți indivize la blocurile ANL, respectiv la apartamentele pentru care chiriașii au depus solicitare de cumpărare. Apartamentul se cumpără împreună cu cota parte indiviză din teren, majoritatea chiriașilor având opțiunea de cumpărarea prin accesarea unui credit bancar.„Banca cere ca ipoteca pe apartament să cuprinsă inclusiv terenul în cotă parte indiviză. De aceea, am considerat o urgență și am revenit cu hotărârea, extrăgând exact acele proiecte care se refereau la cota parte indiviză, pentru a nu bloca solicitările chiriașilor de a-și cumpăra terenul”, a explicat primarul. Urmează ca în ședințele viitoare să se treacă separat terenurile, pentru că o altă anexă din ședința de săptămâna trecută, cuprindea terenuri solicitate pentru cumpărare de către proprietarii de imobile care erau cu terenuri de sub case, din jurul casei sau în vecinătatea proprietăților pe care le dețin. Oficialul pietrean a precizat că sunt solicitări permanente de cumpărare de terenuri, în principal venite din partea deținătorilor de imobile care doresc să-și cumpere terenurile în continuarea proprietății. „Un alt aspect este faptul că noi am început, în urmă cu câțiva ani, o inventariere a terenurilor, a concordanței între suprafețele pe care oamenii le dețin în documentele de proprietate și realitatea din teren. În foarte multe situații apar diferențe din cauza faptului că la momentul în care au cumpărat, mijloacele de măsurătoare nu erau atât de performante cum sunt acum și apar diferențe”, a spus Dragoș Chitic, subliniind că este benific pentru oameni să intre în legalitate. Primarul a făcut referire și la celelalte două situații speciale cuprinse în proiectul de săptămâna trecută, cu care Consiliul Local nu a fost de acord: terenul de sub terase, și un alt teren pe care un investitor dorește să construiască un supermaket. „Propunerea noastră și cred că și Consiliul Local va înțelege foarte bine acest lucru, este de a aproba evaluarea și vânzarea acestui teren, pentru că acesta se va vinde prin licitație publică și, practic, oricine ar putea să-l cumpere”, a declarat Chitic. În opinia sa, dacă investitorul va câștiga licitația, aspectul urbanistic al zonei respective se va schimba prin realizarea supermaket-ului.
Citeşte şi: Bani pentru sport şi cultură
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau