Alimentare cu apă pe 138 de străzi din municipiul Suceava

default

Dimensiune font:

| 18-11-2015 09:00

Lucrările cu finanţare nerambursabilă atrasă în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu au fost finalizate * într-o etapă viitoare oraşul va mai realiza investiţii de 28,81 de milioane de lei

Ultima întrunire a comandamentului din cadrul proiectului european de reabilitarea şi extindere a reţelelor de alimentare cu apă şi a reţelelor de canalizare din municipiului Suceava a fost ţinută ieri. Primarul Ion Lungu, a declarat că intervenţii la infrastructura subterană de utilităţi au avut loc pe un total 138 de străzi, pe 67 de străzi fiind operate refaceri, iar pe 71 de artere introducându-se, pentru prima dată, pe numite porţiuni, serviciile comunitare în cauză. Edilul a menţionat că specialiştii din compartimentele Primăriei vor monitoriza aducerea la starea iniţială a carosabilului de pe străzile pe care s-au făcut decopertări şi săpături, în vederea efectuării remedierilor necesare, astfel încât la recepţionarea finală a lucrărilor să nu existe probleme. „Punem astăzi punct proiectului, a fost o perioadă de disconfort, dar totul este bine când se termină cu bine. Dacă mă uit prin oraşele învecinate, precum Rădăuţi sau Fălticeni, suntem cu un pas înaintea lor, pentru că noi am finalizat aceste lucrări. În comandamentele pe care le-am avut, am adoptat strategia cu biciul şi cu zăhărelul, iar până la urmă am scos-o la capăt. Astăzi avem 96% acoperire cu servicii de apă alimentare şi de canalizare, doar 5 oraşe mari din ţară le mai au realizate şi, de aceea, nu vom plăti penalităţi UE, pe motiv de infrigement”, a spus primarul.
Unde se lucrează
În tot judeţul, obiectivul ,,Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată” este finanţat din Fondul de coeziune, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, Axa prioritară 1, Faza I, având valoarea iniţială totală a contractului de finanţare de peste 494,7 milioane de lei. În proiect sunt prinse 6 municipii şi, respectiv Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Vatra Dornei, Gura Humorului şi Salcea. În municipiul Suceava, în etapa încheiată zilele acestea a fost prevăzută extinderea cu circa 31,3 km a reţelelor de alimentare cu apă, iar reabilitările au avut drept ţintă 25,4 de km de conducte. Reţelele de canalizare au fost extinse cu 32,7 km, iar pe o lungime de 6 km s-au reabilitat, executantul lucrărilor fiind compania Ludwig Pfeiffer Hoch und Tiefabau GMBH&CO KG din Germania. Iniţial, pentru aglomerarea urbană Suceava- Salcea s-au solicitat fonduri nerambursabile de 30 de milioane de euro, însă municipiului reşedinţă i s-a aprobat o finanţare de 15 de milioane de euro, iar oraşului Salcea, una de 9 milioane de euro.
Lucrări 251 de milioane de euro
„Această extindere a reţelelor de apă şi canalizare este în permanentă dinamică, pentru că oraşul se dezvoltă, iar acesta este un lucru bun. Urmează o altă etapă în anii viitori, în care avem prevăzute circa 28 de milioane de euro, de această dată pentru extinderile din cartierele noi, cum ar fi zonele , arată Lungu. Primăria a semnat acordul de principiu pentru faza secundă a celei de a doua etape a proiectului judeţean de alimentare cu apă şi canalizare, susţinută financiar din Fondul de coeziune al Uniunii Europene. Din circa 251 de milioane de euro la nivel de judeţ, municipiului reşedinţă îi revin 28,81 de milioane de lei, adică 11,23% din total. Potrivit edilului Ion Lungu, cu aceşti bani urmează a fi finanţată reabilitarea staţiei de alimentare cu apă de la Mihoveni, staţiei de tratare a apei şi a staţie de apă brută din aceeaşi localitate, precum şi reabilitarea staţiei de pompe Zamca. De asemenea, sunt prevăzute extinderi ale reţelelor de alimentare cu apă şi reţelelor de canalizare din noile cartiere rezidenţiale „Europa”, „Lanişte”, în zona „Fundătură” - pe strada „Gheorghe Doja” şi în cartierul Obcini - strada „Traian Ţăranu”.

Citeşte şi: Pierderi asumate după închiderea Bazarului din Suceava

Lidia DIACONU

Municipiul Suceava a accesat şi Programul ISPA, valoarea totală a investiţiilor ridicându-se la 52,68 milioane euro, dintre care 33,442 milioane euro reprezintă finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, 12,55 milioane euro – participare a Guvernului României şi 6,68 milioane euro – împrumut de la banca germană KFW. În urma licitaţiilor, executantul sistemului de alimentare cu apă a fost declarat concernul TMUCB şi Energ Termorom Bucureşti, pentru suma de 14,89 milioane euro, în timp ce lucrările la reţeaua de canalizare au fost adjudecate de compania Ludwig Pfeiffer Germania, cu un contract de 20,96 milioane euro. De modernizarea staţiei de epurare s-a ocupat Dytras Spania, contra a 13,66 milioane euro. Contractul de asistenţă tehnică a fost semnat cu firma germană Eptisa şi a avut o valoare de 3,16 milioane euro. Execuţia a fost lansată pe 2 mai 2008 şi trebuia încheiată, potrivit contractului, la 31 decembrie 2010. Întrucât termenul nu a fost respectat, autorităţile sucevene au obţinut o derogare până la 30 iunie 2011, dată la care s-a pus capăt execuţiei.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei