Amenzi pentru comercianții de suplimente alimentare
Dimensiune font:
În ultimii ani, nemţenii s-au obișnuit să consume suplimente alimentare pentru a-şi îmbunătăţi starea de sănătate * din păcate, unii comercianți interesați doar de câștig, ajung să încalce legea
Controalele efectuate luna trecută de către reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Neamţ, la operatori economici (farmacii, magazine nespecializate şi magazine tip plafar) au scos la iveală o sumedenie de nereguli. Gama acestor produse este foarte diversificată, predominând suplimentele sub formă de tablete, capsule, comprimate, tincturi de plante, soluţii hidroalcoolice din una sau mai multe plante. Comisarii CJPC Neamț au constatat că toți operatorii economici verificați practică vânzările promoționale sau pe baza ofertelor cu reduceri de preț-procentual, ofertelor cu produse cadou, fără afișarea informațiilor cu privire la perioada în care se practica acest tip de vânzare sau cu privire la faptul că oferta este valabilă numai în limita stocului disponibil. O altă abatere este comercializarea unor produse expirate: ceai de soc, cu data limită de consum depășită de 25 de zile. Etichetele autoadezive cu înscrisuri mici, ilizibile, prețurile înscrise cu pixul direct pe ambalaj, sunt alte abateri ”taxate” de repreznetanții CJPC Neamț. În urma controalelor au fost aplicate 6 amenzi contravenţionale în valoare totală de 8.500 de lei şi 10 avertismente.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau