Amenzi pentru gunoaie
Dimensiune font:
Opt primării din judeţ au fost amendate de Garda de Mediu cu câte 15.000 de lei pentru depozitarea ilegală de deşeuri, în special cele menajere, iar alte cinci unităţi administrative au scăpat doar cu un avertisment. Primăriile Şuletea, Măluşteni, Lunca Banului, Arsura şi Negreşti au primit doar câte un avertisment, iar comunele Banca, Ghergheşti, Codăeşti, Văleni, Tanacu, Olteneşti şi Drânceni au fost amendate cu câte 15.000 de lei, în această situaţie aflându-se şi municipiul Huşi. Organele de control au găsit nereguli şi în ceea ce priveşte decolmatarea şanţurilor şi rigolelor de pe marginea drumurilor, ceea ce poate conduce la inundaţii, atunci când plouă torenţial. Emilia SAVIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau