Amenzi pentru sicriele expuse pe trotuar
Dimensiune font:
Sicriele expuse prea în drumul ieşenilor, coroanele şi celelalte podoabe funerare, au atras amenzi drastice administratorilor firmelor de pompe funebre din municipiu. Peste 11 amenzi, în valoare de 5.500 lei, au fost aplicate de inspectorii Corp Control în perioada 13-24 iulie, numai pentru expunerea unor astfel de mărfuri în afara spaţiilor de vânzare. În totalul celor 24 de procese verbale de contravenţie, cu amenzi în sumă de 20.800 de lei, s-au mai înregistrat 6 amenzi în sumă de 7.800 de lei pentru lipsa autorizaţiilor de funcţionare sau nerespectarea obiectului de activitate, 4 amenzi în sumă de 5.000 de lei pentru lipsa contractelor de folosinţă a domeniului public, în special la terasele sezoniere, două amenzi în sumă de 1.000 de lei pentru nerespectarea obligaţiei de salubrizare a unor terenuri şi o amendă de 1.500 de lei pentru încălcarea interdicţiei de parcare a unui autovehicul de tonaj mare pe domeniul public. Tot în această perioadă, s-au dat 5 somaţii pentru refacerea carosabilului afectat de lucrări de intervenţie la reţeaua publică de apă, o somaţie pentru refacerea carosabilului afectat de lucrări de intervenţie la reţeaua publică de termoficare şi trei somaţii pentru salubrizarea unor terenuri. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau