Analiză / Regionalizarea României: O abordare demografică .De Vasile Ghetau | director al Centrului pentru Cercetări Demografice ”Vladimir Trebici” al Academiei Române
Dimensiune font:
De Vasile Ghetau | director al Centrului pentru Cercetări Demografice ”Vladimir Trebici” al Academiei Române
Înlocuirea județelor cu regiuni este o necesitate imperioasă, pentru a crea un alt decupaj administrativ-teritorial al dezvoltării economice și sociale a României în deceniile viitoare.
Actuala divizare administrativ-teritorial în 42 de unități a constituit și constituie o frână majoră în dezvoltarea țării. În plus, politicile de dezvoltare teritorială ale Comisiei Europene sunt concepute pentru regiuni cu potențial natural, economic și uman diferit de cel atât de fărâmițat al județelor.
Finalitatea regionalizării este crearea unui alt cadru al dezvoltării economice și sociale a țării iar obiectivul major al acestei dezvoltări nu poate fi decât asigurarea unui standard de viață mai ridicat pentru populația regiunilor și, la nivel agregat, pentru populației țării.
Criteriul demografic apare astfel ca unul dintre criteriile majore ale regionalizării și reprezintă obiectivul acestui articol. Regiunile luate în considerare sunt cele opt regiuni de dezvoltare existente. Harta de mai jos conține și județele care intră în compunerea regiunilor.
Datele din tabelul 1 ne oferă o privire generală asupra stării demografice a celor opt regiuni, prin intermediul a trei indicatori demografici majori.
Regiunea cea mai populată este 1. Nord-Est, cu 3,1 milioane locuitori, dar în apropiere se află și regiunea 3.Sud-Vest Oltenia, iar regiunile cu populația cea mai mică, aproape de două milioane, sunt 5. Vest și 4. Sud-Vest Oltenia.
Nu avem în cazul celor opt regiuni discrepanțele flagrante de la județe. Estimațiile natalității și mortalității generale (în așteptarea publicării datelor asupra celor doi indicatori de cătare Institutul Național de Statistică) au doar menirea de a reaminti bine instalata scădere naturală a populației în toate regiunile, premisă a accentuării declinului demografic.
Reculul demografic la nivel național este rezultatul scăderii naturale și al imensei migrații externe și o tentativă de cuantificare a celor două componente pentru întreaga perioadă dintre recensămintele din anii 1992 și 2011 relevă că la un recul general de aproape 3,8 milioane locuitori (se ajunge la 3,9 milioane dacă includem și scăderea din anii 1990-1991), componenta naturală a contribuit cu doar 20%.
Regiunile și migrația: Externă și internă
Este doar o proporție în raport cu cea a migrației dar în spatele ei se află o pierdere umană de 750 mii persoane, ceea nu poate fi subestimat ca dimensiune și semnificație. Există importante particularități la nivel regional în ceea ce privește atât nivelul celor trei componente, cât și raportul dintre ele (tabelul 2).
Migrația externă este dominantă ca dimensiune a declinului populației regiunilor.
Cea mai puțin dezvoltată economic dintre ele – 1. Nord-Vest – , are și cea mai importantă migrație – aproape 600 de mii persoane. Îi urmează, nu departe, regiunea 2. Sud-est, cu aproape o jumătate de milion de persoane.
Un nivel mai redus al migrației în regiunile 5. Vest, 6. Nord-Vest și 8. București-Ilfov ar putea fi pus în legătură cu gradul de dezvoltare economică generală, ceea ce nu s-ar putea spune în cazul regiunii 4. Sud-Vest Oltenia.
Teza unei propensiuni mai reduse spre migrare nu ar trebui exclusă. În conexiune cu gradul de dezvoltare a regiunilor se află și migrația internă netă, pozitivă în regiunile 8. București-Ilfov, 5. Vest și 7. Centru.
În fine, creșterea naturală la nivelul întregii perioade 1992-2011 a fost pozitivă doar în regiunea 1. Nord-Est, unde natalitatea a fost și a rămas încă ceva mai ridicată iar mortalitatea generală s-a menținut sub valoarea medie datorită unei structuri pe vârste a populației mai puțin erodată de îmbătrânirea demografică. Dacă dimensiunile mari ale scăderii naturale din regiunile 3. Sud-Muntenia, 4. Sud-Vest Oltenia și 5. Vest sunt în concordanță cu profilul demografic al acestor regiuni-grad de îmbătrânire mai ridicat, natalitate mai căzută, mărimea scăderii naturale din regiunea 8. București-Ilfov pare surprinzătoare. Ea provine din Mun. București și neînsemnat din județul Ilfov.
Declinul demografic, sumar analizat, se întinde pe aproape 25 de ani, are mecanisme solide și acestea vor amplifica scăderea naturală în viitor, odată cu predominanța generațiilor mai mici născute după anul 1990 în populația de la care provin născuții unui an calendaristic – populația de 20-40 ani.
Din această perspectivă, viitorul populației regiunilor nu poate fi subestimat ca impact general asupra dezvoltării societății românești și o privire prospectivă asupra populației la nivel regional ar trebui să ne ofere repere de mare semnificație.
Un exercițiu prospectiv asupra populației României la recensământul din octombrie 2011 (rezultate provizorii) a fost elaborat și publicat în anul 2012 (Ghețău, 2012).
Plecând de la noua populație stabilă – 19 milioane locuitori, admițând o continuare a ascensiunii speranței de viață la naștere și menținerea fertilității la valoarea din ultimii aproape 20 de ani – 1,3 copii la o femeie și fără a include o ipoteză asupra dezvoltărilor viitoare ale migrației externe (imposibil de prevăzut si de cuantificat ca dimensiune, structura pe sexe și vârste), populația țării ar ajunge la 14,8 milioane la mijlocul secolului și la 13,4 milioane în anul 2060.
Dacă aceste valori ar putea părea nerealiste ori exagerate, voi preciza că ele sunt în deplină consonanță cu rezultatele (pentru România) ultimei serii – 2010 – a proiectărilor elaborate de Divizia de Populație a Națiunilor Unite (United Nations Population Division, 2011). Numărul populației din aceste proiectări ar ajunge la 16,8 milioane la mijlocul secolului și la 15 milioane în anul 2060. Numai că exercițiul prospectiv al Diviziei de Populație pornește de la populația României dinainte de recensământ – 21,4 milioane locuitori și nu de la 19 milioane. Aplicând corecția, se ajunge la valorile menționate pentru anii 2050 și 2060.
Regionalizarea și reculul populației
Exercițiul prospectiv prezentat în continuare își propune să răspundă la o întrebare fundamentală pentru viitorul regionalizării în România: în ce fel vor fi afectate populațiile regiunilor de reculul proiectat al populației naționale? Pentru a putea oferi răspuns am recurs la proiectarea populației regiunilor până în anul 2060. Neavând structura pe vârste a populației de la recensământ, am folosit structura relativă pe vârste a populației regiunilor la începutul anului 2011 (știind însă care vor fi efectele).
Ipotezele exercițiului prospectiv la nivel regional:
1. speranța de viață la naștere, pe sexe, va continua să crească, menținându-se însă în continuare particularitățile regionale din anul 2010 (figura 1);
2. ratele de fertilitate pe vârste și rata fertilității totale (numărul mediu de copii pe care îi aduce pe lume o femeie), pe regiuni, se vor menține la nivelul din anul 2010 (figura 2) , însemnând o rată a fertilității totale medie de 1,3 copii la o femeie, valoare constantă în ultimii aproape 20 de ani;
3. până în anul 2030, migrația internă netă regională se va menține la valorile din anul 2011 (figura 3);
4. fără ipoteză asupra migrației externe.
Programul folosit pentru elaborarea proiectărilor este PROJCT al Diviziei de Populație a Națiunilor Unite
(United Nations Population Division, 2003).
Rezultatele exercițiului prospectiv sunt prezentate în tabelul 3, fără migrație internă și în figura 4, cu migrație internă până în anul 2030.
Acolo unde se întâlnesc o fertilitate mai scăzută (1,2 copii la o femeie) și o structură pe vârste mai afectată de îmbătrânire demografică, reculul proiectat al populației este mai pronunțat :
- o treime și chiar mai mult până în anul 2060: Sud-Vest Oltenia și Vest.
- O fertilitate moderat superioară (1,4 copii), cum este cea din regiunile Nord-Est și Centru, poate explica reducerea mai mică a populației în aceste regiuni.
În condițiile menținerii fertilității la valorile actuale, procesul de îmbătrânire demografică ar cunoaște o accelerare considerabilă, ponderea populației de 65 ani și peste dublându-se până la mijlocul secolului – de la 15 la 30% (figura 5).
Prin același mecanism al unei fertilități scăzute dar și al ajungerii la vârstele fertile a generațiilor mici de după 1990 natalitatea ar urma o curbă descendentă (figura 6), în timp ce rata mortalității generale ar urma să fie împinsă la valori mai ridicate prin creșterea gradului de îmbătrânire demografică (figura 7), chiar dacă speranța de viață la naștere urmează să crească sensibil prin ipoteza admisă.
Atât rata natalității, cât și cea a mortalității generale, sunt indicatori derivați, rezultând din interacțiunea dintre ratele de fertilitate pe vârste și populația feminină de vârstă fertilă, în primul caz, și din interacțiunea dintre ratele de mortalitate pe vârste asociate valorii speranței de viață la naștere și structura populației pe vârste, în cel din urmă caz.
Datele din tabelul 3 arată o foarte bună coerență între numărul populației țării obținut ca sumă a populațiilor proiectate ale regiunilor și numărul populației țării rezultat din proiectare distinctă. Este și un criteriu de evaluare a proiectărilor regionale.
Pe de altă parte, atât numărul proiectat al populației la nivel național, cât și indicatorii majori rezultați din proiectare – rata natalității, rata mortalității generale, gradul de îmbătrânire demografică, sunt aproape identici cu cei pe care îi găsim în menționata serie de proiectări a Diviziei de Populație a Națiunilor Unite ori în proiectările Eurostat (gradul de îmbătrânire demografică la mijlocul secolului (Eurostat, 2011).
Prudența se impune în orice abordare prospectivă a populației pe termen lung. Ea reprezintă însă un indispensabil instrument de sondare a viitorului și de elaborare a unor strategii și programe de dezvoltare care vizează un orizont pe termen lung. Inclusiv in domeniul populației, al stării demografice a țării. Regionalizarea poate fi un astfel de proiect.
Referințe
Comisia Centrală pentru Recensământul populației și al locuințelor-2011. 2012. Comunicat de presă
(2 februarie 2012) privind rezultatele provizorii ale Recensământului Populației și al
Locuințelor-2011 (www.recensamantromania.ro).
Ghețău, Vasile. 2012. Drama noastră demografică. Populația României la recensământul din
octombrie 2011, Editura Compania, București.
Institutul Național de Statistică. 2006. Anuarul Demografic al României 2006.
Institutul Național de Statistică. 2011a. Natalitatea în anul 2010.
Institutul național de Statistică. 2011b. Speranța de viață în anul 2010.
Institutul Național de Statistică. 2012. Anuarul Statistic al României 2012.
Lanzieri, Giampaolo. 2011. The greying of the baby boomers. A century-long view of ageing
in European populations. Eurostat, Statistics in focus, nr. 23, 2011.
United Nations Population Division. 2003. Mortpak 4.0. for Windows, United Nations, New York.
United Nations Population Division. 2011. World Population Prospects. The 2010 Revision.
***
Vasile Ghețău este sociolog, director al Centrului pentru Cercetări Demografice ”Vladimir Trebici” al Academiei Române
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
radu
Apr 08, 2013
"regiunea cea mai populată este 1. nord-est, cu 3,1 milioane locuitori, dar în apropiere se află și regiunea 3.sud-vest oltenia, iar regiunile cu populația cea mai mică, aproape de două milioane, sunt 5. vest și 4. sud-vest oltenia." un motiv in plus ca sa fie schimbate si numele regiunilor, ca, uite, se impiedica si autorul in ele! ;)
Adauga comentariul tau