Anchetă DNA la Primărie pentru modernizarea Teatrului „Mihai Eminescu”

default

Dimensiune font:

| 23-03-2018 04:45

 

Primarul Cătălin Flutur spune că au dispărut documente * lucrările au început în timpul mandatului fostului primar Ovidiu Portariuc * investiţia a beneficiat de un buget de 5 milioane de euro * lucrările sunt acum în conservare

 

Autorităţile locale sunt vizate de o nouă anchetă a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. De această dată este vorba despre o anchetă care vizează contractul de 3,9 milioane euro, la cursul de atunci, de modernizare a Teatrului „Mihai Eminescu” încheiat între Primăria Botoşani şi compania Victor Construct.

Povestea unui contract contestat

Contractul a fost semnat când primar era Ovidiu Portariuc, actualul director al Loteriei Române.

Actualul primar Cătălin Flutur susţine că a primit o solicitare de la DNA să spună la dispoziţie documente din acest contract. De asemenea, primarul Flutur îi acuză pe cei care au condus Primăria până în 2012 că au dispărut documente din acest dosar. Flutur nici măcar nu a pomenit numele fostului primar din 2012-2016, Ovidiu Portariuc.

Nu am mai găsit nimic din documente. A plecat domnul Herghelegiu (Corneliu Herghelegiu, fost director în Primăria Botoşani, manager de proiect la modernizarea teatrului – n.r.), nu am mai găsit. Am numit-o pe Oana Neică, şefă de serviciu, care m-a refuzat prin adresă scrisă. Am spus: Dacă tot aţi gestionat situaţia până acum (făcând referire la membrii PSD – n.r.), gestionaţi şi în continuare. Este o anchetă DNA acum au cerut despre documentaţia de atribuire. Este o anchetă DNA pe tot ce s-a întâmplat la Teatrul Mihai Eminescu şi ni se solicită documente”, a declarat primarul Cătălin Flutur.

El a spus că nu este ferm convins de faptul că structura de rezistenţă a teatrului trebuia refăcută, ceea ce nu era prins în proiectul de 5 milioane euro de reabilitare a clădirii, atât cât a primit Primăria de la Uniunea Europeană, şi că lipsa primelor documente care ar fi justificat aceste lucrări îl face să fie sceptic în ceea ce priveşte corectitudinea unor expertize. „Eu nu pot contrazice specialiştii. Noi am vrut modernizarea clădirii, nu consolidare pentru că nu ni s-a cerut aşa ceva”, a precizat Cătălin Flutur.

Lucrările la Teatrul „Mihai Eminescu” s-au oprit în 2014 pentru că a intervenit problema structurii de rezistenţă, iar constructorul a cerut mai mulţi bani decât avea Primăria pentru a executa şi consolidarea structurii de rezistenţă.

Din acest motiv, proiectul de modernizare nu s-a făcut în timpul impus de Uniunea Europeană, chiar dacă autorităţile locale au mai primit un termen până la sfârşitul lui 2018 pentru a nu restitui banii cheltuiţi până acum, respectiv 4 milioane lei.

Ce riscă Primăria Botoşani

Pe lângă faptul că a avut 5 milioane de euro la dispoziţie şi nu a finalizat proiectul, Primăria Botoşani va trebui să ramburseze din bani locali şi cele 4 milioane lei cheltuite până acum, iar clădirea teatrului nu poate fi folosită şi trebuie să caute bani pentru a finaliza proiectul.

Primarul Cătălin Flutur a spus că promisiunea de la nivel central cu care s-a lăudat conducerea PSD Botoşani că suma pentru consolidarea structurii de rezistenţă va fi acordată de Compania Naţională de Investiţii nu s-a materializat şi nici nu sunt speranţe în acest sens.

Dacă ştiam că se întâmplă lucrul acesta nu mai depuneam proiectul. Pentru Teatrul Eminescu am primit 5 milioane euro, arhisuficienţi pentru a reabilita o singură clădire. Pentru Centrul Vechi am avut 7 milioane euro. Am ajuns să pierdem 5 milioane euro. Am lucrat de 4 milioane lei pentru că nu am avut oameni pregătiţi, un management de proiect, la serviciul dezvoltare. Nici măcar nu scriam proiectul dacă ştiam ce urmează şi teatrul era bine-mersi cu scaunele înghesuite, cu acoperişul prin care curgea apă, dar se juca teatru acolo. Era axa respectivă, aveam posibilitatea să aducem bani în Botoşani şi i-am pierdut. Am stricat şi nu avem cu ce să reparăm. Era o decizie de moment, de management clar”, a mai spus edilul-şef din Botoşani.

Cătălin Flutur a mai spus că împreună cu Primăria Sibiu a avut discuţii cu specialiştii din Ministerul Dezvoltării şi, pentru că în ţară sunt vreo 20 de cazuri la clădiri de patrimoniu cu lucrări nefinalizate, se încearcă o fazare a proiectelor după modelul de la proiectele pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare.

Noi şi Primăria Sibiu am provocat discuţiile, am lungit discuţiile. Există o variantă importantă cu specialişti adevăraţi din minister şi AM POR, preluată oficial de vicepremier. Şi-au dat seama că e o idee bună. Cum s-au fazat lucrările pe POS Mediu, dacă tot există proiecte nefinalizate să fazăm aceste lucrări din exerciţiul actual. Dacă se fazează lucrările... poate este posibil să nu mai plătim suma respectivă şi o corecţie. Poate ni se dau banii în continuare”, a completat Cătălin Flutur.

Fostul primar Ovidiu Portariuc nu a putut fi contactat pentru a oferi vreun punct de vedere.

Alina CALINIUC

 

Nici măcar nu scriam proiectul dacă ştiam ce urmează şi teatrul era bine-mersi cu scaunele înghesuite, cu acoperişul prin care curgea apă, dar se juca acolo”, primarul Cătălin Flutur

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei