Angajaţii de la Mediu ameninţă cu blocarea proiectelor europene
Dimensiune font:
Având în vedere că în urma protestelor anterioare nu a existat nicio reacţie de susţinere din partea Guvernului sau a factorilor politici privind eliminarea discriminării angajaţilor din Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, sindicaliştii Federaţiei Sindicatelor Unite din Mediu au organizat ieri o nouă acţiune de protest, între orele 11.00-13.00, angajaţii ANPM şi ai APM din întreaga ţară întrerupându-şi activitatea.
Protestul survine la trei zile după ce, în cadrul şedinţei comune dintre Comisia pentru buget finanţe şi bănci şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială, unde au fost dezbătute în procedură de urgenţă amendamentele la proiectul de Lege pentru aprobarea OUG. nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, a fost respins amendamentul lui Daniel Constantin, care propunea ca începând cu luna iulie 2017, salariile de bază pentru angajaţii din Agenţia Naţională de Protecţia Mediului şi Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului să se stabilească, prin asimilare, la nivelul salariilor de bază aferente funcţiilor din cadrul Ministerului Mediului.
Sindicaliştii mai spun că în situaţia în care în decurs de trei zile nu se va soluţiona favorabil revendicarea de aliniere a salariilor angajaţilor din mediu la cele ale bugetarilor se va trece într-o altă etapă a protestelor, care presupune, printre altele, sistarea emiterii actelor de reglementare necesare accesării fondurilor europene (autostrăzi, drumuri expres, modernizare/reabilitare de drumuri naţionale/judeţene, sisteme de management integrat al deşeurilor, sisteme de canalizare, parcuri industriale, conducte de transport gaze naturale, linii electrice aeriene, planurile pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor pentru fiecare bazin hidrografic în parte, reabilitare linii căi ferate de călători şi de marfă, cariere, planuri de management, parcuri eoliene, strategii, etc.). Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau