Apar parcometrele!
Dimensiune font:
Iaşul intră în rândul oraşelor cu sisteme eficiente de taxare a parcărilor * primele 10 parcometre vor fi montate de-a lungul bulevardelor, dar şi în parcările publice * tariful a fost stabilit la 2 lei ora de parcare
După ani întregi în care, la Iaşi, parcarea s-a plătit pe chitanţă sau la mica înţelegere, municipalitatea este pe punctul de a monta primele zece parcometre. Anunţul a fost făcut de primarul Mihai Chirica, care a anunţat semnarea contractului cu firma bucureşteană SC SLX Super Lux Technologies SRL, câştigătoarea licitaţiei în valoare de 383.000 lei, fără TVA. „Este pentru prima dată în istoria acestui oraş când reuşim să implementăm măsuri moderne de gestionare a parcărilor publice. Vor fi zece parcometre, ale căror avantaje sunt evidente, vorbim de o soluţie care nu permite fraudarea încasărilor, banii ajungând direct în contul municipalităţii”, a declarat edilul-şef. Acesta a mai precizat că tariful va fi de 2 lei/oră, iar aparatele vor fi gestionate exclusiv de angajaţii Primăriei, urmând a fi montate în prima fază în zona centrală a oraşului. „Sunt multe parcări care vor putea fi accesate cu parcometre. De asemenea, montăm parcometre în lungul străzilor, cum ar fi strada Vasile Alecsandri sau 14 Decembrie. Nu facem experimente, ştim sigur că sistemul funcţionează”, a mai spus primarul Iaşului.
Cash, dar şi POS!
Conform caietului de sarcini aferent procedurii de achiziţie publică, fiecare parcometru are un sistem de montaj din materiale anticorozive şi antioxidante şi o carcasă din oţel inoxidabil. Echipamentul va trebui să reziste la intemperii, umiditate, praf şi vandalism, precum şi la temperaturi cuprinse între - 30 şi 60 de grade Celsius. Acesta va putea fi utilizat şi de către persoanele cu nevoi speciale. Totodată, va trebui să asigure protecţie la supratensiuni de energie electrică, va avea împământare şi va fi dotat cu acumulatori care să asigure funcţionarea şi în cazul întreruperilor de curent.
Parcometrele vor avea afişaj atât în limba română, cât şi în limba engleză, vor fi dotate cu sistem de alarmă şi vor comunica cu o aplicaţie de soft de gestionare bază de date prin tehnologia GPRS sau echivalent. Echipamentul va accepta bancnote de 1, 5, 10 şi 50 de lei, precum şi monede de 50 de bani. Restul va fi emis în aceleaşi tipuri de monede şi bancnote. De asemenea, plata va putea fi realizată şi prin POS cu GPRS sau echivalent. Pe suprafaţa biletului emis vor fi menţionate data şi ora eliberării, ora terminării timpului achitat de parcare, zona tarifară şi valoarea plătită.
Durata contractului de furnizare şi montare a parcometrelor va fi de patru luni de la data comenzii ferme din partea beneficiarului. Perioada de garanţie este de 36 de luni de la data punerii în funcţiune a echipamentelor furnizate.
Patru ani de tergiversări
Măsura montării de parcometre survine la patru ani de la prima licitaţie pentru concesionarea parcărilor din oraş. Lansată în 2014, procedura a fost anulată în mod suspect, fiind reluată în 2016. Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a anulat procedura după ce în caietul de sarcini figura o cerinţă potrivit căreia casele automate de parcare trebuiau să ruleze Windows 2000 Professional, deşi, din 2010, Microsoft nu mai oferă suport pentru un astfel de sistem de operare. Tudor DAMASCHIN
* * *
Printre variantele luate în calcul de executivul Primăriei pentru amplasarea parcometrelor se numără străzile Vasile Alecsandri și 14 Decembrie, bulevardele Socola, Păcurari și Vasile Lupu, precum și parcările de la cinematograful Victoria, Mănăstirea Golia și Hala Centrală.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau